Dosarul arestării comisarului Berbeceanu: cine a fost mărul discordiei între Litera şi Simota

mirela-simota1Mirela Simina Litera, fosta soţie a lui Alin Simota, devenită soţia interlopului Cristian Litera, a fost folosită ca martor al acuzării în dosarul în care Traian Berbeceanu a fost arestat preventiv pentru favorizarea inractorului. Tânăra, inculpată într-un dosar de crimă organizată, le-a povestit procurorilor că Berbeceanu ştia de infracţiunile comise de soţul ei, însă nu lua măsuri împotriva acestuia. Mărturia sa a fost contestată de comisar, pe motiv că soţii litera au fost favorizaţi ilegal de anchetatori, în schimbul declaraţiilor menite să îl denigreze pe Berbeceanu.

Arestată preventiv în luna mai a acestui an şi eliberată trei luni mai târziu, Simina Litera a fost implicată atât în dosarul de crimă organizată în care sunt implicaţi Alin Simota şi Cristian Litera, cât şi în cel al comisarului şef Traian Berbeceanu. Povestea tinerei pentru care s-au certat Simota şi Litera şi pentru care Cistian Litera l-ar fi trădat pe comisar esta dramatică.

În urmă cu zece ani, tânăra din Petroşani a devenit soţia milionarului Alin Simota, însă povestea de dragoste dintre cei doi nu a rezistat. Simina l-a părăsit pe afacerist pentru bodyguardul său.

Un episod din 2006 din dosarul Simota – Litera menţionează cum cel supranumit Baronul Văii Jiului l-a angajat pe Litera şi pe un alt temut interlop, Cătălin Penciuc, ca bodyguarzi, iar prima misiune pe care le-a dat-o a fost să îi supravegheze soţia. „Prima misiune la limita legii penale, dată celor doi de Simota a fost să o urmărească şi să o filmeze pe Simina Mirela, pentru a stabili programul acesteia, cu cine anume se întâlneşte, pentru că inculpatul Simota o bănuia de infidelitate. Urmărirea a durat peste o săptămână, cei doi primind de la Simota suma de 1.000 de dolari fiecare”, se arată în rechiziitoriul dosarului Simota – Litera.

Doi ani mai târziu, Alin Simota şi Simina s-au despărţit, iar tânăra a rămas cu cei doi copii, urmând ca milionarul să îi plătească o pensie alimentară. Între timp, Cristian Litera, cel care îi devenise soţ a continuat infracţiunile de cămătărie şi şantaj, iar potrivit procurorilor, Mirela Litera s-a implicat în acestea, ea fiind cea care primea banii datoraţi şi dobânzile de la datornici. Dacă în dosarul de crimă organizată în care sunt judecaţi Alin Simota şi Cristian Litera, tânăra a fost inculpată, în cel de-al doilea dosar, în care a fost pus sub învinuire Traian Berbeceanu, ea a fost folosită ca martor al acuzării.

Declaraţiile din dosar ale tinerei fac referire la presupusa relaţie de prietenie dintre Berbeceanu şi soţul ei. „Litera Simina Mirela, soţia lui Litera Cristian, confirmă relaţia dintre Berbeceanu şi Litera, faptul că soţul ei îi spunea lui Berbeceanu faptele comise şi se sfătuia cu acesta, după care se liniştea. (…) Reiese că Berbeceanu Traian era informat de Litera Constantin Cristian cu privire la tot ceea ce acesta comitea împreună cu membrii grupării sale ca fapte penale, ocazie cu care, spre exemplu, Litera Cristian i-a spus lui Berbeceanu Traian despre implicarea lui Simota Alin care comanda agresiunile, precum şi despre bătăile şi şantajele organizate asupra părţilor vătămate Gherasim Paul, fotbaliştilor de la Jiul Petroşani şi chiar a unei persoane bătute la Bucureşti, la solicitarea soţilor Biriescu – Dragodan. Răspunsul lui Berbeceanu Traian la relatarea acestor aspecte infracţionale a fost fie de genul „lasă că nu ţi se întâmplă nimic, că nu sunt probe”, sau a râs, întrebându-l pe Litera cu referire la soţii Biriescu, dacă Biriescu Anişoara i-a cerut expres, să bată victima din Bucureşti, pe nume Dragodan, aşa de tare. Litera i-a răspuns afirmativ”, se arată în referatul propunerii de arestare preventivă.

Traian Berbeceanu îl acuză pe procuror

Declaraţiile Mirelei Litera au fost contestate de Traian Berbeceanu. Potrivit poliţistului, procurorii i-ar fi promis lui Cristian Litera reducerea la jumătate a pedepsei cu închisoarea, dacă îl va „turna” pe Berbeceanu. “În una din zile, Litera Simina a fost scoasă din arestul IPJ Alba și transportată de scms Muntean Alin și agent Selaru Florina, cu mașina de serviciu și cu complicitatea procurorului șef Mureșan Ioan, la domiciliul din Deva pentru a petrece câteva ore cu cei doi copii minori. În acest timp, Litera Cristian se afla la sediul DIICOT ST Alba Iulia și scria cele dictate de anchetatori. În foarte multe situații, soții Litera Cristian și Simina au fost scoși din arestul IPJ Alba și duși la sediul DIICOT ST Alba Iulia, chipurile pentru continuarea anchetei, în realitate fiindu-le facilitate întâlniri între ei și întâlniri cu membri de familie. Pe durată acestor episoade, sunt „vizitaţi” și de alte persoane împreună cu cei din familie, întâlnirile nu sunt monitorizate în niciun fel, arestații fiind lăsați liberi pe holurile și în birourile IPJ Alba sau DIICOT ST Alba Iulia. Dupa lasarea in libertate a lui Litera Simina, echipa Mureşan – Muntean au continuat favorurile făcute celor doi astfel că săptămânal Litera Cristian este scos din arestul IPJ Alba, condus în biroul scms Muntean Alin unde se întâlneşte cu soţia sa Litera Simina. Adesea, Mutean Alin a fost văzut încuind biroul cu cei doi inculpaţi în interior şi revenind dupa 30  -45 de minute, sau aşteptând pe hol consumarea întâlnirii”, a transmis Traian Berbeceanu, într-o scrisoare făcută publică după reţinerea sa.

Simina Litera a fost trimisă în judecată într-un dosar de crimă organizată, în care acuzaţiile pentru care va trebui să răspundă sunt aderare la grup infracţional organizat, complicitate la şantaj în formă continuată, complicitate la şantaj, complicitate la cămătărie în formă continuată şi complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie