Dosare penale pentru infracțiuni silvice

Poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara, însoțiți de un reprezentant al Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat un control privind modul de exploatare, transport și valorificare a materialului lemnos de către diferite persoane fizice și juridice de pe raza comunelor Gurasada și Ilia.
În urma controlului, pe raza comunei Gurasada, poliţiştii au identificat doi bărbaţi în vârstă de 40 şi 43 de ani, cu privire la care au stabilit că au scos din rădăcini, fără drept, 13 arbori nemarcați, din speciile cer și carpen, poziționați în fondul forestier național și în afara acestuia (proprietate privată a unor persoane fizice), în vederea reamenajării unui drum existent.
În urma stabilirii volumului și valorii prejudiciului creat, cei doi au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.000 lei și le-a fost imputată contravaloarea pagubei.
De asemenea, într-o zonă limitrofă comunei Gurasada, pe un teren acoperit cu vegetație forestieră situat în afara fondului forestier național (proprietate privată), au fost identificate 23 de cioate nemarcate, în stare verde, din specia salcâm, poliţiştii stabilit că arborii respectivi au fost tăiați fără drept și sustrași de un bărbat de 48 de ani, față de care vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori.

IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




One thought on “Dosare penale pentru infracțiuni silvice

  1. Eu și atat

    Mama, ce mai lucrează băieții ăștia de la politie. Doamne ce cercetări și descoperiri mărețe fac ei în legătură cu furturile din pădurile tarii. Bravo băieții😄😄

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!