Doi profesori emeriți, cetățeni de onoare ai Devei

Profesorii Marcel Lapteș și Mircea Lac au primit, miercuri, titlul de cetățeni de onoare ai municipiului Deva.

Marcel Lapteş s-a născut la 28 iulie 1942. Este profesor, etnolog, publicist, etnograf și scriitor. De peste patru decenii studiază profilul complex al culturii populare hunedorene, desfășurându-și activitatea în domeniul etnologic, antropologic și folcloric. Marcel Lapteș este autorul a peste 40 de recenzii de cărți, cronici literare, biografii și articole de etnografie și folclor în publicații locale și naționale. A organizat expoziții de artă populară hunedoreană în zeci de localităţi, a informat Primăria Deva.

Mircea Lac s-a născut la 19 iulie 1945. A pornit în carieră ca și învățător, apoi profesor. În anul 1975, profesorul Mircea Lac a înfiinţat clasa de „Artă tradiţională” în cadrul Liceului Pedagogic din Deva. În ultimii ani din cariera sa profesională a fost profesor la Palatului Copiilor din Deva, până în anul 2009, când s-a pensionat. A iniţiat elevii în arta lemnului, a gravării acestuia, în confecţionarea tiparelor de piatră, turnarea cositorului și a alamei, în confecţionarea podoabelor de port după procedee similare pădurenilor Hunedoarei, în pictură pe lemn şi sticlă, măşti populare, ouă încondeiate etc. Împreună cu elevii pe care i-a modelat să iubească arta și frumosul a participat la numeroase evenimente, expoziții și festivaluri naționale și internaționale. Mircea Lac este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei neguvernamentale şi nonprofit ,,Obârșii” care are drept scop promovarea patrimoniului culturii populare în rândul tinerilor din România şi al ţărilor Uniunii Europene, a informat Primăria Deva.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului