Angajaţii unei benzinării din Baia de Cris au anunţat autorităţile după ce au făcut o descoperire macabră într-un bazin cu apă, îngropat în sol, cu o suprafaţă de un metru pătrat şi cu adâncimea de doi metri.
„Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 56 de ani a fost extras din canal, de pompieri, iar poliţiştii au început investigaţia pentru a determina condiţiile în care omul şi-a pierdut viaţa”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Decesul s-a produs accidental, potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti.
Localnicii din Santamaria Orlea au descoperit că într-un canal aflat în aval de unul dintre barajele din zona Haţeg, se află cadavrul unei persoane înecate. „Echipele de intervenţie au scos la mal trupul unui bărbat, în vârstă de 68 de ani, care a fost predat echipajului Serviciului de Medicină Legală”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
Bărbatul se afla la pescuit şi ar fi alunecat în apă.