DN7A închis pe două porţiuni de ploile torenţiale

Două sectoare de drum din DN7A – care face legătura între Petroşani şi Voineasa – sunt închise din cauza ploilor şi a alunecărilor de teren.

290720142135În urma precipitațiilor abundente din ultimele zile, circulația rutieră este întreruptă pe DN7A, în județul Hunedoara, în zona Jieț, pe două porţiuni, respectiv la kilometri 96 și 105+120 de metri. Traficul auto a fost limitat din cauza unor alunecări de teren, una dintre acestea produsă anterior, în urmă cu aproape trei luni, dar nerezolvată nici acum. La începutul lunii mai, terenul a pelcat la vale pe DN 7A, la ieşirea din localitatea Jieţ către Obârşia Lotrului. Prăbuşirea  nu a dus la ruperea îmbrăcăminţii asfaltic-bituminoase, dar s-a format un gol sub şosea. O echipă de specialişti a evaluat situaţia la faţa locului, dar şi acum traficul este închis pentru maşinile de mare tonaj, care sunt nevoite să găsească alte rute ocolitoare. Situaţia s-a agravat în această săptămână, când câţiva kilometri mai sus drumul a fost rupt de ape, fiind evoie ca circualţia să fie închisă.

Specialiştii caută soluţii pentru rezolvarea problemei, însă nici măcar alunecarea de acum trei luni nu a fost remediată până în prezent. „Lucrurile au fost demarate, în sensul că a fost angajată o firmă e proiectare, care a făcut deja studiul geotehnic şi rumează să dea soluţia pentru acest tronson de drum. Sperăm ca în cel mai scurt timp să avem soluţia şi, bineînţeles, vor tebui găsite fonduri pentru organizarea licitaţiei”, a declarat viceprimarul oraşului Petrila, Vasilică Jurca. De asemenea,  Ioan Tudor, şef de Secţie Drumurile Naţionale, a declarat că “proiectantul încă nu a întocmit raportul privin rezultatele studiului. Se pare că, după o primă evaluare, jos solul este foarte slab rezistent, dar, sigur, sunt doar primele evaluări”. Acum trebuie găsite soluţii şi pentru cea de a doua porţiune de drum acre a cedat după ploile torenţiale, aşa încât Valea Jiului să nu se închidă complet din punct de vedere al circulaţiei auto.

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Magistrați nemulțumiți. Decizie importantă luată de Adunarea Generală a Judecătorilor din Tribunalul Hunedoara         Primarul Devei, ţinta unei manipulări ordinare de tip ONG         Percheziţii în județul Hunedoara, la suspecți de proxenetism         Povestea tezaurului cărbunarilor, comoara din Sarmizegetusa Regia         Cursa „nebună” a unui tânăr pe bulevardele Devei. Șoferul era drogat și nu avea permis         Lăpugiu de Sus – 580 de ani de la prima atestare documentară         Carne de curcan suspectă de gripă aviară, pe galantare din județ         Cei mai buni dintre cei buni în competiție         Dezbatere publică pe bugetul municipiului Hunedoara         Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard         Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019         ALDE va avea liste și candidații proprii la alegerile locale         Evaluarea Sarmizegetusei Regia. Suma uriașă la care a fost estimată cetatea dacică         Zeci de oameni au primit ajutor la Adăpostul de noapte din Deva         Bugetul municipiului Deva pe anul 2020 în dezbatere publică         Șoseaua din Pasul Vulcan interzisă mașinilor pe timpul iernii         „HOŢULUI DE HOŢIE ÎI E FRICĂ” Criza alimentelor de la Spitalul Judeţean şi apelul (ipocrit) la responsabilitate         Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției