Devean anchetat penal după ce ar fi ucis un pui de pisică

Un devean este anchetat penal, după ce ar fi aruncat un pui de pisică de la etajul 4 al unui bloc din Deva, în timpul unui scandal în familie. Iniţial, bărbatul a fost amendat de poliişti pentru tulburarea oridinii şi liniştii publice. În urma reclamaţiilor iubitorilor de animale, care au prezentat cazul pe Facebook, poliţiştii s-au autosesizat.

„Joi, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 27 august 2020, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Deva, ar fi aruncat un pui de pisică de la etajul patru al blocului în care locuieşte, iar acesta, în urma impactului cu solul, a decedat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere a animalelor cu intenţie, fără drept, (faptă prevăzută de Legea 205/2004, privind protecţia animalelor). Poliţiştii au fost solicitaţi la faţa locului, la acea dată, pentru aplanarea unui scandal în familie, motiv pentru care au aplicat o sancţiune contravenţională, conform Legii 61/1991”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

O vecină care a reclamat infracţiunea a susţinut că un copil care a găsit animalul ucis pe trotuar a avut nevoie de consiliere psihologică pentru a-şi reveni din şoc.

„A aruncat un pui de pisică de la etajul unde locuieşte, pisicuţa a fost ucisă, sub privirile îngrozite ale copiilor săi minori şi ale vecinilor, unul dintre copiii vecinilor având nevoie de consiliere psihologică şi intervenţia medicului pediatru. Nu vreau să mă gândesc ce e în sufletul copiilor. Un astfel de om care face asemenea fapte, care terorizează vecinii, copiii, chiar proprii lui copii. Îl consider un real pericol pentru societate şi cred cu tărie că trebuie luate măsuri mai drastice şi plângeri online, inclusiv invocând Legea 205\2004 privind Protecţia animalelor. Poate ca protecţia copilului se va autosesiza, chiar o merită prin felul în care îşi terorizează copiii. Încercaţi să priviţi scena prin ochii unui copil şi să vă daţi seama ce simt ei în fiecare zi”, a relatat femeia, pe pagina sa de Facebook.

Comentarii FB

comentarii




Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului