DEVA. Termen prelungit pentru eliberarea biletelor gratuite de transport local

Primăria Municipiului Deva prelungeşte cu două săptămâni perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în intervalul decembrie 2019 – martie 2020.

 

 

Pensionarii cu venituri mai mici de 1.000 de lei/lună, veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva care nu s-au putut prezenta să ridice biletele gratuite de călătorie pentru transportul public local până în data de 6 decembrie 2019 pot intra în posesia acestora începând de luni, 9 decembrie 2019, până vineri, 20 decembrie 2019.

Despre bilete: unde, când şi cum

Tichetele gratuite de călătorie sunt distribuite la sediul Primăriei Municipiului Deva (Piaţa Unirii, nr. 4), de luni până vineri, între orele 9:00-11:00, astfel: camerele 22 şi 29 – pentru pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 de lei; camera 24 – pentru veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva.

La ridicarea tichetelor este obligatorie prezentarea actului de identitate, iar în cazul pensionarilor, şi a ultimului cupon de pensie (copie). Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe teritoriul municipiului Deva. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0254.218.579 / int. 136, de luni până joi – între orele 8:00-16:30, şi vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șaptesprezece − 16 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Povestea viaductelor „gemene” de pe vechea cale ferată Deva – Brad         Accident mortal în Petroșani, pe trecerea de pietoni         Doi hunedoreni trimiși în carantină după ce nu au respectat măsurile de autoizolare         Polițistul Florin Bolosin, trecut în rezervă. Ce spune despre munca în Poliție         A fost reluată susținerea probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere         140 de ani de la înființarea Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Accident rutier pe Autostrada A1 Deva – Sebeș         Parcare nouă, construită la Spitalul municipal Hunedoara         Bugetare participativă: START VOT pentru ideile devenilor         Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Deva a fost deschis integral         Opticline Dr. Angelescu – Inițiativă dedicată medicilor din Spitalul Deva         Ce măsuri s-au luat în Hunedoara, înainte de întoarcerea elevilor la școală         Un muzeu al trenulețelor se deschide în Hunedoara         Lemne expediate ilegal de o firmă din Orăștie         Povestea unui inel deosebit, descoperit la Micia         Coronavirus, situația la zi prezentată de Prefectura Hunedoara         RECOMANDĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ         Accident pe Bulevardul Dacia. Un șofer „și-a spart” bolidul într-o intersecție         Moment festiv la I.S.U. Hunedoara         6 pacienți confirmați „COVID-19” internați la SJU Deva