Deva primește 20 de milioane de euro pentru noua rețea de transport ecologic

Agenția de Dezvoltare Regională Vest și Primăria Municipiului Deva au semnat, miercuri, contractul de finanțare pentru „Modernizarea sistemului de transport public local prin achiziționarea de vehicule ecologice”.

În municipiul Deva și în satele aparținătoare se dorește dezvoltarea unei rețele de transport public local nepoluant, obiectiv care să conducă la reducerea emisiilor de carbon, informează ADR Vest. Vor fi achiziționate 26 de autobuze electrice și vor fi amenajate 33 de stații de încărcare a vehiculelor. Valoarea totală a proiectului este de 44.844.638 lei, fără TVA, din care 37.389.245 lei finanțare nerambursabilă, iar perioada de implementare este de 24 de luni.

Proiectul este complementar celui propus spre finanțare prin POR 2014-2020, în cadrul Priorității de Investiții 4.1 – „Modernizare sistem de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente”, care se află în etapa de pre-contractare la ADR Vest.

„În termen de o lună, în funcție de traseul documentelor, vom semna și contractul în valoare de 49.854.565 lei (TVA inclus) – aproximativ 10,5 milioane de euro. Așadar, în total, în domeniul mobilității urbane, vom absorbi din fonduri europene peste 20 de milioane de euro”, susține primarul Florin Oancea.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
LICEENII DE LA ARTE. Concert ce colinde la Biserica „Immaculata” din Deva         Florin Oancea: Termocentrala Mintia va avea cărbune pe toată durata iernii         „FAPTE NU VORBE!” Primarul Petroşaniului a adus (şi la propriu) cadouri pentru copii         Tineri răniți într-un accident pe DN 68 Hațeg – Caransebeș         Biciclist lovit de mașină în Deva         Bunuri contrafăcute confiscate de polițiști         Articole pirotehnice din clase interzise la comercializare către publicul larg, confiscate de poliţişti         Activitatea Poliției Locale Deva, în luna noiembrie 2019         Accident grav în Batiz, pe DN 66         Ești răcit mai mereu? Citește cum poți să te protejezi în sezonul rece!         Bradul de Crăciun la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva         ADMINISTRAŢIE. Cresc preţurile şi subvenţia la agentul termic din sistem centralizat la Deva         S-a răsturnat cu mașina în șanț         Alimente pentru sărmani oferite de Episcopia Devei şi Hunedoarei         Parcul Corvin din Hunedoara va fi transformat într-unul al copiilor         DEVA. Termen prelungit pentru eliberarea biletelor gratuite de transport local         Jupânii criminali ai șoselelor. Ce a putut face un șofer de bolid pe DN 7         Accident grav la o exploatare forestieră         Un vârstnic și soția sa au fost găsiți morți         Gestul nobil al unui localnic din Bobâlna