Deva: Peste 100 de copii cu părinţii plecaţi în străinătate sunt în atenţia Direcţiei de Asistenţă Socială!

115 elevi din municipiul Deva, care au unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate, se află, în prezent, în atenţia Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, prin colaborarea pe care instituţia o are cu unităţile de învăţământ.

 

Numărul copiilor lăsaţi în grija rudelor este în scădere comparativ cu anul 2018, de exemplu, când aproape 300 de elevi din municipiul Deva se aflau în această situaţie.

Din totalul celor 115 elevi ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, 14 au ambii părinţi plecaţi – potrivit celei mai recente raportări a unităţilor de învăţământ. Pe de altă parte, 25 de copii, proveniţi inclusiv din familii cu un singur părinte, au rămas în grija bunicilor, în timp ce alţi 4 sunt crescuţi de unchi sau de mătuşi.

 

Pentru cei 115 copii cu părinţii plecaţi în străinătate, Direcţia de Asistenţă Socială Deva a iniţiat o procedură de evaluare, urmărind performanţele şcolare ale acestora, starea de sănătate şi adaptarea la noul mod de viaţă.

 

Potrivit legii, părintele singur sau ambii părinţi care pleacă la muncă în străinătate au obligaţia să aducă la cunoştinţa Direcţiei de Asistenţă Socială această intenţie, desemnând totodată şi persoana care va avea grijă de copil. Confirmarea persoanei se efectuează de către instanţa de tutelă, care va delega drepturile părinteşti cu privire la copil pe durata absenţei părinţilor.

 

Direcţia de Asistenţă Socială Deva atrage atenţia asupra importanţei acestei proceduri. În caz contrar, fără un reprezentant legal, copiii rămaşi în ţară riscă să nu poată beneficia de eventuale tratamente medicale, intervenţii chirurgicale, înscrierea la grădiniţă ori la şcoală sau obţinerea actului de identitate.

 

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului