VIDEO Declaraţiile poliţistului Traian Berbeceanu, după punerea sub acuzare a procurorilor care “au complotat” împotriva lui

traian berbeceanu (26)Traian Berbeceanu a fost aşteptat în faţa blocului unde locuieşte, din Deva, de mai mulţi jurnalişti, care au vrut să afle cum a primit fostul şef al BCCO Alba vestea că Direcţia Naţională Anticorupţie i-a pus sub acuzare pe procurorii care l-au anchetat, pentru infracţiuni de abuz în serviciu, care au au dus la arestarea şi înlăturarea sa din funcţia de comandant al BCCO Alba.

„Încă de când am fost arestat şi deţinut ilegal am avut încredere deplină în Direcţia Naţională Anticorupţie, aşa cum nu vă ascund că am încredere foarte mare în DIICOT, pentru că am lucrat în mod direct sau indirect cu zeci de procurori DIICOT din ţară şi îi preţuiesc şi îi apreciez pentru profesionalismul lor”, a spus Berbeceanu. „Mai mult decât atât, în dosarul DIICOT sunt inculpat şi sunt convins că se va face dreptate. În dosarul Direcţiei Naţionale Anticorupţie am calitatea de martor. Sunt denunţător. Vreau să ştiţi că dosarul acela, spre surpriza mea era deja înregistrat şi era în lucru înainte de a ajunge eu la DNA pentru a denunţa faptele prezumtiv infracţionale pe care le-am sesizat”. A completat fostul şef al BCCO Alba.

Traian Berbeceanu nu a comentat acţiunile DNA cu privire la procurorii Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean şi a poliţistului Alin Munteanu. În schimb, a transmis că îşi doreşte să se întoarcă în BCCO. „Îmi doresc categoric să mă întorc la vechiul loc de muncă. Este echipa mea şi doar acolo accept în sinea mea să îmi continui cariera de poliţist”, a adăugat Traian Berbeceanu.

Poliţistul le-a transmis şi un mesaj colegilor săi. „Situaţia cumplită prin care am trecut eu a fost văzută de foarte mulţi colegi de-ai noştri tineri, veniţi de pe băncile Academiei de Poliţie, de pe băncile şcolilor de agenţi de poliţie, colegi tineri şi fără experienţă care au fost bulversaţi şi poate nu au înţeles nimic din ceea ce s-a întâmplat. Situaţia mea a fost menită să îi descurajeze pe mulţi dintre poliţiştii care sunt în linia întâi, pe stradă, şi se confruntă cu infractori deosebit de periculoşi. În structurile Poliţiei Române sunt sute de profesionişti şi vreau pe această cale să îi rog să vorbească. Să încercăm împreună, cei cu experienţă, să redăm instituţiei Poliţiei Române demnitatea, încrederea şi forţa de care are nevoie”, a spus Traian Berbeceanu. Acesta s-a declarat dezamăgit că în presă s-a speculat ipoteza unei lupte între instituţiile statului.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “VIDEO Declaraţiile poliţistului Traian Berbeceanu, după punerea sub acuzare a procurorilor care “au complotat” împotriva lui

  1. COSTI

    Oare când vor fi cercetați și judecătorii care au admis cererea procurorului infractor și l-au arestat pe Berbeceanu?

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi         Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei         Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Pasagerii au trecut prin momente de spaimă         Accident grav pe DN 66 Călan – Haţeg, produs de un tânăr băut         Scene înfiorătoare în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara         Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși