DE RUȘINEA LUMII. Locuitorii Hunedoarei bat obrazul primăriei pentru gunoaiele care împânzesc orașul

Autoritățile locale din Hunedoara se pot mândri cu un ștrand nou, în care au fost investite peste două milioane de euro, dar sunt făcute de rușine din cauza mizeriei care sufocă locul din spatele lui.

Gunoaiele au fost aruncate în voie și sunt lăsate să putrezească în spatele bazei de agrement din incinta Stadionului Michael Klein din Hunedoara. Din decorul care îi înâmpină pe cei care se îndreaptă spre poarta principală de intrare în arena de fotbal fac parte sacii de gunoaie menajere, un tomberon plin cu gunoaie, răsturnat, o scenă ruginită și devastată și câteva tarabe de placaj, vandalizate, unde oamenii străzii își fac nevoile. Priveliștea horror a celebrului stadion este completată de bălării, împânzite de gunoaie menajere. În stadion, ecologizarea pare să fi rămas un subiect de domeniul trecutului, din vremea în care suporterii echipei de fotbal se mobilizau pentru a face curățenie și a vopsi gardurile. Iar mizeria din baza sportivă, altădată emblema Hunedoarei, persistă de o săptămâni întregi, dovadă fiind numeroasele sesizări, însoțite de fotografii, pe care localnicii le-au postat între timp pe paginile on-line de socializare. Reprezentanții administrației locale din Hunedoara susțin că zona stadionului va fi ecologizată împreună cu asistații sociali.

În ultimele săptămâni, tema gunoiului a devenit un subiect abordat tot mai des de către hunedoreni. Sute de fotografii au fost postate în această perioadă pe Internet, de localnicii care vor să le atragă atenția autorităților din Hunedoara asupra mizeriei. Printre cele mai comentate sunt pozele care prezintă mizeria din Pădurea Chizid, o rezervație naturală devastată de nepăsare. Aici a devenit locul preferat în care unii dintre localnici depozitează nu doar gunoaie menajere, ci și deșeuri provenite din construcții. Iar autoritățile par să nu mai facă față numărului mare de reclamații. Alți localnici arată cu degetul înspre firma de salubrizare a primăriei, pe care o acuză că nu își face treaba corespunzător. ”Cei care vin să ridice gunoiul din tomberoanele din cartier nu mai golesc toate tomberoanele, ci lasă o parte din deșeuri neridicate” se plânge o localnică, într-o sesizare postată pe Facebook. Situația este cu atât mai gravă în Hunedoara, cu cât vara gunoaiele se descompun mult mai repede.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − 15 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD