Daruri pentru copiii nevoiaşi de la Fabrica lui Moş Crăciun

63

La Petroşani, Fabrica lui Moş Crăciun adună deja daruri pentru copiii nevoiaşi şi oricine poate să dea o mână de ajutor este aşteptat cu drag să o facă. Orice donaţie, cât de mică, poate aduce un zâmbet pe faţa unui copil.

fabrica.mos2Copiii vulnerabil social din municipiul Petroşani vor primi şi anul acesta daruri direct de la “Fabrica lui Moş Crciun”, o acţiune umanitară aflată la cea de a patra ediţie. Organizatorul principal al acestui eveniment este Asociaţia Casa Pro Urbis, însă şi Primăria municipiului Petroşani s-a implicat direct, aşa încât lucrurile să meargă ca la carte. “Primele daruri pentru copiii vulnerabili social au venit deja, chiar la momentul de deschidere pe care l-am susținut împreună cu membrii asociației Casa Pro Urbis Petroșani – organizatorul principal al acestei acțiuni umanitare. În spatele acestei acţiuni nu este altceva decât implicarea societăţii civile în viaţa comunităţii şi cum se poate face acest lucru dacă nu prin acest gen de activităţi prin care, cel puţin în aceste momente de sărbătoare,să dăruim din ceea ce avem către ceilalţi, care au mai puţin. Este un gest de solidaritate, un gest de grijă faţă de cel de lângă tine şi îi aşteptăm pe toţi cei care vor să dăruiască să vină şi să ne treacă pragul”, a declarat primarul municipiului Petroşani. În faţa Primăriei Petroşani a fost montat un cort, unde între orele 9.00 şi 15.00 se pot face donaţii, însă cei care nu pot ajunge în acest interval orar, poate să lase donaţiile şi la poarta Primăriei Petroşani.

Fabrica lui Moş Crăciun a funcţionat prima dată în urmă cu patru ani, fiind un proiect ce a beneficiat de fonduri europene. Iniţiatorii lui nu au vrut, însă, să se poardă tradiţia, aşa că au continuat să creadă în dărnicia semenilor noştri, alături de ceilalţi parteneri care susţin proiectul. “Anul acesta am început mai repede această campanie de promovare a evenimentului şi chiar înainte de a demara activitatea au venit deja persoane să doneze. Este un lucru care mă bucură foarte mult şi ne dă speranţe că va avea succes toată activitatea. În primul an a fost în cadrul unui proiect european şi a fost oarecum internaţional, fiindcă au participat şi două oraşe din Ungaria. Anul trecut poate au fost mai puţine cadouri, având în vedere şi timpul neprielnic, care nu ne-a ajutat. De aceea am pus anul acetsa cortul la Primăriei să fie o mai mare vizibilitate”, a precizat şi preşedintele Asociaţiei Casa Pro Urbis, Eduard Wersanski.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *