15.8 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului

Cel mai mare festval dedicat istoriei antice a românilor a avut loc la sfârșitul săptămânii la poalele Măgurii Uroiului. DacFest s-a aflat la cea de-a zecea ediție și a adunat peste 200 de participanți, membrii ai asociaților dedicate promovării istoriei, și câteva mii de curioși.

Oaspeții primiți pe platoul care se întinde pe Valea Mureșului, sub stâncile fostei cariere de andezit a dacilor, au fost invitați să intre în atmosfera în care trăiau anticii. Au putut vedea cum arătau taberele militare romane și cum trăiau și munceau dacii, roxolanii, sarmații și alte triburi care în Antichitate populau ținuturi din actuala Românie. Punctul de atracție al festivalului au fost bătăliile reconstituite dintre daci și romani, însă turiști au putut asista la numeroasele ateliere, la reconstituiri ale unor evenimente antice și la concerte. Sâmbătă, după lăsarea întunericului, ielele au dansat în jurul focului de tabără de la poalele Măgurii Uroiului.

„Este a zecea ediție a DacFest-ului, iar de cinci ani venim la Măgura Uroiului. Este cel mai mare festival pe care l-am făcut vreodată, cu aproape 300 de personaje din istorie, cu daci, romani, sarmați, germanici, cu o mulțime de ateliere, inclusiv, în premieră, facem extracție de minereu și o reconstrucție după un drum roman, cu oaspeți din Roma – l-am adus pe împăratul Traian – și din Bulgaria. Încercăm să reconstituim viața de acum 1.900 de ani, civilă și militară”, a declarat Lucian Panov, președinte al Asociației Terra Dacica Aeterna, organizatoare a festivalului.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/