Dac Fest, prin ochiul fotografului

 Cele mai reuşie imagini de la manifestare au fost prezentate publicului

Cele mai frumoase fotografii surprinse în cadrul Festivalului Dac Fest ce a avut loc la Măgura Uroiului în luna august, au fost expuse la Simeria. În plus, fotografii care au suprins cele mai frumoase instantanee au fost premiaţi.

43 de expoozanţi

La concursul organizat de Asociația Terra Dacica Aeterna și primăria orașului Simeria au participat 43 de fotografi cu 118 fotografii. „Suntem la a doua ediție a consursului foto Dac Fest, în cadrul căruia am organizat și o expoziție de fotografie. Au fost prezenți 43 de fotografi care practic au venit din toată țara”, a declarat Daniel Dobruțchi, organizator.„Sunt niște fotografii foarte reușite și ne bucurăm că avem fotografi în zonă care sunt de apreciat pentru ceea ce fac. Sperăm ca în continuare să fie organizate astfel de expoziții și nu numai cu ocazia Dac Fest-ului”, a precizat George Iacob, un locuitor din orașul Simeria. Câștigătorul concursului a fost desemnat Eugeniu Morariu din Baia Mare. Pe locul doi s-a situat Florin Marius Cazan din Deva, iar fotografiile realizate de Lucian Ursaleș din Simeria au obținut locul trei.
Organizatorii speră ca acest eveniment să devină o tradiție la Măgura Uroiului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Unde trebuie purtată masca de protecție, în municipiul Hunedoara         Conducerea Consiliului Județean Hunedoara solicită măsuri urgente pentru a pregăti unitățile medicale         Sarmizegetusa Regia, vizitată cu masca de protecție pe față         Tineri reținuți în Călan, după ce au tâlhărit un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice         Cascada Clocota și Germisara, reperele stațiunii Geoagiu Băi         Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic         Bărbat condamnat în dosarul morții unui copil de șase ani, din Hunedoara         Polițistă atacată de o tânără într-un bloc din Hunedoara. Agresoarea, mamă a trei copii și însărcinantă, făcea chef în toiul nopții         Adolescentă răpită din Cartierul Muzicanților – Geoagiu         Carte veche din 1863, restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Controale ITM Hunedoara în perioada 27 iulie – 2 august 2020         Proiectul tehnic al construcției unui traseu pentru bicicliști în Deva, scos la licitație publică         Un turist și-a dat ultima suflare pe munte, în Masivul Parâng         Mircea Moloț: „Am îndrăgit mereu Țara Hațegului”         Profesori condamnați pentru purtare abuzivă față de elevi         Șase turiști rătăciți în Masivul Retezat