„Cutia milei” rămâne goală. Bugetele locale sunt prea sărace ca să sprijine construcţia Catedralei Mântuirii Neamului

Catedrala Mântuirii Neamului se construieşte fără sprijinul autorităţilor din judeţul Hunedoara. Chiar dacă spera să obţină bani frumoşi din teritoriu, care să ajute la finalizarea grandiosului proiect, Patriarhia Română a dat greş când a solicitat sprijin financiar din partea autorităţilor locale.

catedrala-mantuirii-neamuluiChiar dacă ar vrea să sprijine proiectul de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, autorităţile locale din judeţul Hunedoara recunosc deschis că nu au bani. Au propriile proiecte pe care speră să le finalizeze, iar banii sunt tot mai puţini, aşa că pentru ajutorul sperat de Patriarhia Română nu mai rămâne nici un leu. În unele situaţii, oficialii Patriarhiei au solicitat direct sprijin financiar, însă – la fel ca şi omologii lor din ţară – primarii s-au văzut nevoiţi să spună „pas”. De exemplu, Primăria Deva a primit o astfel de solicitare anul trecut, dar edilul şef, Petre Mărginean, recunoaşte deschis că are alte proiecte care aşteaptă finanţare. Şi, mai mult decât atât, Mărginean spune că nu ar avea nici bază legală prin care să direcţioneze fonduri către edificarea Catedralei ce se construieşte la Bucureşti. „Am primit anul trecut o astfel de solicitare şi am discutat cu doamna director economic, dar nu se poate. Noi putem să alocăm fonduri către asociaţii, fundaţii, asociaţii sportive sau culte care îşi desfăşoară activitatea în Deva. Nu avem bază legală şi nu avem nici fonduri. Dacă putem, vrem să finalizăm proiectele demarate aici, inclusiv cele referitoare la construirea de biserici”,a  declarat Petre Mărginean, primarul Devei.

Tiberiu Iacob – Ridzi, primarul din Petroşani, spune că nici nu a primit o astfel de cerere din partea patriarhiei, dar nici nu ar avea cu ce să sprijine proiectul. „Nu am putea să susţinem financiar proiectul de construcţie a Catedralei Nemaului. Priorităţile noastre sunt legate de dezvoltarea domeniului schiabil din Parâng, infrastructură şi spital”, a declarat edilul şef din Petroşani.

Abia şi-au construit prima biserică

La Uricani, în schimb, situaţia este şi mai tranşantă. Edilii de aici încearcă din anul 2006 să construiască prima biserică ortodoxă din mediul Urban. Primarul Dănuţ Buhăescu spune că Uricaniul era singurul oraş din România fără o biserică în mediul urban. Ca să participe la slujbe credincioşii trebuiau să meargă în satele aparţinătoare. „Nici nu intră în discuţie. Noi eram singurul oraş din România fără o biserică în mediul urban. Acum proiectul este aproape finalizat, dar deja se oficiază slujbe. Oricum, noi avem alte priorităţi. Atenţia noastră se îndreaptă sanitar. Prioritare sunt învăţământul şi sănătatea. E adevărat, viaţa spirituală este o componentă foarte importantă, dar nu trebuie să exagerăm”, a spus Dănuţ Buhăescu.

 

În acest moment, proiectul grandios al Catedralei Neamului este executat în proporţie de aproximativ 15%. Până la finele anului trecut, din necesarul de 100 de milioane de euro se strânsese doar un sfert, iar ritmul de colectare a scăzut la jumătate în ultimul an. În acest context Patriarhia s-a gândit să apeleze la mărinimia consiliilor locale din ţară.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute         ASEDIAŢI DE EVENIMENTE. Garda Cetăţii în acţiune fitness în aer liber la Cetatea Deva         „SCÂRŢ-SCARŢ” PÂNĂ VINERI. Primarul Devei păsuieşte gunoierul cu trei zile         SĂRBĂTOAREA MOŢILOR. Sâmbătă începe Târgul de Fete de pe Muntele Găina         PARLAMENTUL EUROPEAN. Siegfried Mureșan cere aderarea României la spațiul Schengen         Castelul Corvinilor va intra în șantier în luna august         INVESTIȚIE Ce localități din Hunedoara vor fi racordate la noua rețea de gaze naturale         Sistem de supraveghere video pe străzile Simeriei         Autostrada Lugoj – Deva. Cele mai recente imagini aeriene de pe Loturile 3 și 4. Cât mai e de lucru         Emblema de onoare a M.A.I. conferită unui jandarm hunedorean         BINE CĂ N-A VENIT MADONA! Nedeia Vulcăneană l-a prins pe Ile Primarul cu closetul „pe vine”