-0 C
Deva
vineri, aprilie 19, 2024

Cursuri online, din cauza pandemiei, în mai multe școli din județ

Scenariile de desfăşurare a activităţii şcolare în unităţile de învăţământ din judeţul Hunedoara au fost adoptate astăzi prin Hotărârea nr. 35 a Comitetului Judeţean pentru Situaţic fdi de Urgenţă, informează Prefectura Judeţului Hunedoara. Potrivit hotărârii, în 10 şcoli şi licee din judeţ unele clase îşi vor desfăşura cursurile conform Scenariului Roşu (cursuri exclusiv online).

În Scenariul Roşu se află: o clasă a Şcolii Primare Mihăeşti din comuna Dobra, Şcoala primară şi grădiniţa din Nălaţ ale Liceului Teoretic „I.C. Brătianu” Haţeg, Învăţământul liceal – zi şi învăţământul profesional şi dual de la Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” din Hunedoara, Clasa I-III ale Şcolii Gimnazială din Hărău, Clasa „A doua şansă”-nivel primar şi secundar inferior de la Liceul Teoretic” Mircea Eliade” din Lupeni şi 6 clase ale Şcolii Gimnaziale „I.D.Sîrbu” din Petrila, informează reprezentanţii Prefecturii.

 

În sistem online îşi vor desfăşura activitatea şi clasele din învăţământul preşcolar şi primar al Şcolii gimnaziale „ Avram Iancu” din Baia de Criş, clasele Şcolii Primare din Boholt şi cele din Mintia ale Şcolii Gimnaziale din Veţel.

După apariţia a trei cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS COV 2 în clase diferite ale Liceului Teoretic „Traian Lalescu” din Hunedoara, cursurile se vor desfăşura online, în întreaga şcoală.

Celelalte unităţi şcolare din judeţul Hunedoara îşi desfăşoară activitatea de învăţământ conform Scenariului Verde (prezenţă în clasă) sau Galben (online şi prezenţă la cursuri).

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/