Cum va arăta centrul Hunedoarei: fântâni arteziene, esplanadă și pietonală

Piața Casei de Cultură din Hunedoara și Bulevardul Corvin, adiacent acesteia, își vor schimba înfățișarea, până în 2018, susține primarul Dan Bobouțanu, care a prezentat, joi, proiectul de reabilitare al celor două locuri.

Pe tronsonul dintre Casa de Cultură și Parcul Copiilor, Bulevardul Corvin va fi transformat într-o zonă pietonală, în care va fi permis doar accesul mașinilor care aprovizionează magazinele și localurile din zonă. Vor fi construite două fântâni arteziene, iar noua arteră pietonală va fi dotată cu mobilier urban și iluminat ambiental.

Piața Casei de Cultură va modernizată, iar în centrul ei va fi construită o fântână arteziană, cu jocuri de sunete și lumini. „Am gândit această fântână muzicală din fața Casei de cultură din Hunedoara, ca și centru de atracție pentru hunedoreni și pentru turiștii care vor ajunge în zonă. Documentul de avizare și proiectul vor fi supuse aprobării Consiliului Local. Dacă va fi avizat favorabil, vom trece la următoarea fază, respectiv proiectarea tehnică și ulterior execuția”, a declarat Dan Bobouțanu.

Investiția în modernizarea Pieței Casei de Cultură din Hunedoara este estimată la 1,3 milioane de lei, iar costurile construirii celor trei fântâni arteziene de pe Bulevardul Corvin sunt de 4,8 milioane de lei pentru fântâna muzicală, de 188.000 de lei pentru fântâna mijlocie și de 144.000 de lei pentru fântâna mică. Primarul susține că în zonele adiacente Bulevardului Corvin, transformat în arteră pietonală, vor fi construite locuri de parcare.

Viorel Arion, fostul primar al Hunedoarei, a prezentat în urmă cu doi ani un proiect privind transformarea Bulevardului Corvin într-o arteră pietonală, însă acesta a fost abandonat. Localnicii l-au contestat și au depus sesizări la Agenția de Mediu Hunedoara și la Prefectura Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

trei + 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Semnal editorial: A apărut ediţia 40 a revistei “Vitralii – Lumini și umbre”. Ecouri și dezvăluiri noi         „Ziua Curăţeniei”. Angajaţii DRÄXLMAIER au strâns trei tone de gunoaie de pe malurile Cernei         Accident pe bulevard în Hunedoara         Alegeri prezidențiale 2019. Cum s-a votat în județul Hunedoara. Iohannis pe primul loc         Alegeri prezidențiale 2019. Câți hunedoreni au votat duminică         Incendiu la un depozit de cărbune al preparaţiei Coroieşti din Vulcan         Ai o bucatarie mica? Tips & Tricks pentru a o organiza intr-un mod eficient!         Rușine! În ultima zi de guvernare, PSD a angajat ca director general la Societatea de Închidere a Minelor pe președintele PSD Petrila!         ”Comorile naturii” 2019. Elevi din 20 de localităţi s-au întrecut în cunoştinţe despre ariile protejate         VORBE, NU FAPTE! Protest cetăţenesc în Sântandrei, la „Zebra Morții”. Un an de când CJ Hunedoara a trâmbiţat un giratoriu care n-a mai apărut         DUPĂ 12 ANI DE CONTROVERSE Spitalul Judeţean se extinde cu un spaţiu care a stârnit dispute         ADMINISTRAȚIE Ministrul de Interne, interesat de sănătatea prefectului de Hunedoara         Peste 350 de metri cubi de lemn au fost confiscați de jandarmi în 2019         Apel pentru deschiderea de urgență a Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Indicatorul care poate crea o confuzie fatală, ultimul văzut de șoferul mort în accident după ce a circulat pe contrasens         Accident grav în Deva, pe o trecere de pietoni         O elevă a pus Poliția pe drumuri, pentru a-și aduce iubitul înapoi         Interlopi reținuți după ce au intrat peste un tânăr pentru a-l obliga să achite o datorie         Cinematograful Flacăra s-a închis         Tânăr judecat după ce a bătut crunt un polițist