Cum trăiesc localnicii din cele mai izolate sate din Munții Orăștiei

3485

Platoul Luncanilor se întinde pe aproape 10.000 de hectare în Munţii Orăştiei şi este cunoscut pentru cetăţile dacice Costeşti, Piatra Roşie şi Blidaru, aflate în apropiere de Sarmizegetusa Regia, dar şi pentru Peştera Cioclovina.

Târsa, cea mai mare dintre aşezările de pe culmile sale, numără mai puţin de 100 de locuitori şi este singura localitate din zonă traversată de un drum asfaltat.

În împrejurimile Târsei, cătunele Urşici, Cioclovina, Prihodişte, Pietroasa şi Alunu au rămas aproape pustii. Câteva familii locuiesc în gospodăriile lor, risipite pe crestele munţilor, cu case vechi de lemn şi cărămidă, înconjurate de crânguri şi de stâni, de mici suprafeţe agricole şi de livezi. Două şosele modernizate în ultimii ani urcă din văile Grădiştii şi Luncanilor, spre Târsa, intersectându-se la intrarea în sat. În afara lor, ţinutul este străbătut de drumuri forestiere şi de poteci de munte, folosite din cele mai vechi timpuri. Cei mai mulţi dintre localnicii „satelor – crânguri”, aşa cum au fost numite aşezările de pe Platoul Luncanilor, duc o viaţă simplă, plină de greutăţi.

În Prihodişte, mai locuiesc câteva familii. Un drum de pământ coboară de la fosta şcoală din sat, trece pe lângă câteva gospodării pustii, traversează pădurea întunecoasă şi ajunge în centrul satului Grădiştea de Munte, unde se intersectează cu şoseaua spre Sarmizegetusa Regia. De pe drumul de plai se văd în depărtare casele din Prihodişte, agăţate pe pante în mijlocul unor petece de păşuni, înconjurate complet de pădure. O potecă aproape invizibilă coboară spre locuinţa modestă a lui Pătru Vasilescu, unul dintre puţinii localnici din Prihodişte.

„Locuiesc aici dintotdeauna. Am rămas cu mama şi cu soţia mea şi trăim din pensiile lor, care fac 800 de lei pe lună. În ultimii ani, mi-au murit doi fraţi, care locuiau şi ei aici. În casele din vecini nu mai locuieşte nimeni”, spune Pătru, în vârstă de 53 de ani. Pârâul care curge în vale, în apropiere de casa lui Pătru, reprezintă sursa de apă a familiei.

„Vara, apa izvorului este rece, iar în timpul iernii, este călduţă”, spune Pătru.

Cel mai apropiat magazin se află în Boşorod, de unde un localnic aduce alimente până în Târsa. Rareori Pătru îşi părăseşte gospodăria. Este obişnuit cu traiul în izolare, în mijlocul unui ţinut de poveste, deşi regretă că locurile au devenit tot mai pustii.

De la fosta şcoală din Prihodişte se dezvăluie panorama spectaculoasă a Munţilor Orăştiei, cu numeroasele lor aşezări dacice, vegheate de la orizont de custurile Retezatului.

La un alt capăt al Platoului Luncanilor, cetatea dacică Blidaru oferă o panoramă asemănătoare. Într-o vale din vecinătatea ei, se află cele câteva gospodării pustii ale cătunului Pietroasa.

Câteva vaci sunt lăsate în voie pe păşunile din împrejurimi, semn că, totuşi, locurile unde apa curentă, drumurile şi electricitatea nu au ajuns, nu sunt cu totul părăsite. Pădurea acoperă împrejurimile, ascunzând rămăşiţe ale unor drumuri şi vestigii antice. Călătorii pot ajunge la Pietroasa urmând potecile, din ce în ce mai rar călcate de oameni.

 

„Au fost vremuri în care eram vizitat doar de urşi, lupi şi alte vietăţi care se ascund prin pădure şi dau târcoale animalelor şi porumbului din grădină”, relata David, unul dintre puţinii localnici din acest ţinut.

În Cioclovina, un alt colţ al Platoului Luncanilor, felinarele vechi sunt preţuite de puţinii localnici. Urcuşul până în satul din vecinătatea faimoasei peşteri este greu. Drumul spre Ursici, un alt cătun din ţinut, devine aproape impracticabil şi periculos iarna. De la marginea satului Boşorod, aflat pe valea Luncanilor, sunt aproape 12 kilometri de drum de pământ, prin pădure, până în cătunul locuit de 10 – 12 oameni.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *