Cum s-au transformat ținuturile sălbatice ale Hunedoarei în stațiuni și sate de vacanță

1002

Până la începutul secolului trecut, printre puţinii oameni care se aventurau în zona alpină a Retezatului erau ciobanii, vânătorii şi exploratorii pasionaţi de munte şi de frumuseţea naturii. În Retezat, primele cabane au fost înfiinţate în anii ´30 pentru a fi folosite ca refugii pentru călători şi cantoane ale pădurarilor.

În unele zone din Retezat, ultimele decenii au adus transformări radicale. Cele mai vizibile sunt în Râuşor, staţiunea aflată în Zona de Dezvoltare Durabilă a parcului naţional, întinsă pe 68 de hectare. Aici, construcţiile au fost permise, iar locul a fost împânzit de zeci de cabane şi pensiuni, pârtii de schi şi alte amenajări realizate în ultimele decenii. Alături de Râuşor, care ocupă cea mai mare suprafaţă din Zona de dezvoltare durabilă a Retezatului, doar Pietrele şi Gura Zlata mai fac parte din aceeaşi categorie.

În trecut, pădurile ocupau complet locul de pe valea Râuşorului, aflat în inima munţilor Retezat, iar cea mai apropiată localitate, cătunul Suseni din comuna Râu de Mori, se află la circa 15 kilometri de Râuşor. În anii ´70, la Râuşor au fost ridicate primele barăci destinate muncitorilor şi minerilor implicaţi în proiectul Amenajării hidroenergetice de pe Râul Mare – Retezat şi a uriaşului baraj Gura Apelor.

Colonii muncitoreşti au fost înfiinţate şi în alte zone sălbatice ale masivului, iar mii de muncitori şi mineri au lucrat la săparea a peste 30 de kilometri de tuneluri subterane în Munţii Retezat, prin care au fost captate 12 pâraie şi transportate în lacul Gura Apelor. După plecarea muncitorilor de la Râu Mare – Retezat, căminele fostei colonii Râuşor au fost demolate, iar în anii ´80 a fost construit aici primul complex turistic – un motel destinat, în principal, angajaţilor Combinatului Siderurgic din Hunedoara.

Din anii ´90, primăria comunei Râu de Mori a început parcelarea terenurilor de la Râuşor şi vinderea lor celor care voiau să îşi construiască aici case de vacanţă şi pensiuni. Staţiunea s-a dezvoltat haotic, iar multe din construcţiile sale nu au fost finalizate. Lucrările la reţeaua de apă şi canalizare încă nu sunt finalizate, drumul spre Râuşor a rămas degradat, iar reţeaua electrică este subdimensionată în raport cu numărul tot mai mare de construcţii care împânzesc fostul ţinut sălbatic de la poalele Retezatului.

Zona Lacului Cinciș – un sat de vacanță

Lacul Cinciş de la poalele munţilor Poiana Ruscă a fost înfiinţat la începutul anilor ´60, pentru a asigura alimentarea cu apă a Hunedoarei şi a combinatului siderurgic.

Odată cu amenajarea hidrografică, satele Cinciş, Valea Ploştii, Baia Craiului, Moara Ungurului şi Ciuleni, aflate pe valea râului Cerna, au fost înghiţite de ape, iar în anii următori mai multe aşezări de pe versanţii care înconjurau lacul, lipsite de căi de comunicaţie, s-au depopulat aproape complet.

După 1990, numeroase parcele de pe malul sudic al lacului au ajuns în proprietate privată, iar cu timpul ţărmul a fost invadat de peste 100 de case de locuit, vile, campinguri, moteluri, case de vacanţă, dar şi noi căi de acces şi pontoane.

La fel ca în cazul Râuşorului, zona de agrement aflată la 10-15 kilometri de Hunedoara s-a dezvoltat haotic. Şi aici pot fi văzute o mulţime de clădiri mari, rămase nefinalizate, dar şi alte construcţii care „muşcă” din ţărmul apei. Ani în şir, dejecţiile şi apa uzată provenită de la proprietăţile de pe maluri au fost deversate în apă, împreună cu mari cantităţi de gunoaie menajere.

Abia în urmă cu doi ani, au fost demarate lucrările la reţeaua de apă şi canalizare din noul sat de vacanţă.

Stațiunile din Valea Jiului

La începutul anilor ´70, excursioniştii care luau la pas potecile din munţii Parâng, Vâlcan şi Retezatul Mic, din sudul judeţului Hunedoara, găseau locuri de odihnă în câteva refugii şi cabane. În masivul Parâng, cabana Rusu şi cabana Parâng, aflate la 10 – 15 kilometri de Petroşani şi Petrila, ofereau împreună circa 200 de locuri de cazare.

În masivul Vâlcan, cabanele Straja, la circa 10 kilometri de Lupeni, cabana Vâlcan, aflată la cinci kilometri de Vulcan şi cabana Câmpul lui Neag din vecinătatea oraşului Uricani puteau găzdui împreună şi ele 200 de vizitatori. Alte cabane mai mici, Buta şi Câmpuşel, erau folosite de vânători şi silvicultori, dar puteau servi şi ca locuri de popas pentru turişti. Pe creste, stânele şi micile gospodării arhaice ale momârlanilor se încadrau în decorul sălbatic al munţilor.

În ultimele două decenii, înfăţişarea zonelor alpine din Valea Jiului s-a shimbat dramatic. Aproape 500 de construcţii noi au fost ridicate în noile staţiuni Parâng, Vulcan şi Straja.

Suprafeţe mari de pădure au fost defirşate pentru a lăsa loc noilor clădiri, pârtii, şosele, parcări şi installaţii de schi, însă proprietarii din zonele de agrement au continuat să se confrunte cu probleme legate de insuficienţa utilităţilor (canalizare, apă curentă, electricitate, alimentare cu gaz metan) şi infrastructurii (drumuri, parcări, instalaţii de schi).

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *