Cum procedau spărgătorii de ATM-uri pentru a sustrage banii

Doi hunedoreni au fost reţinuţi de poliţişti după ce au dat două spargeri la dispozitivele ATM ale unor unităţi bancare din Petroşani Au reuşit să sustragă peste 2300 de lei.

Poliţiştii din Petroşani au prins în flagrant doi bărbaţi, care au dat mai multe spargeri la ATM-urile unor unităţi bancare din Valea Jiului. Cei doi suspecţi au fost depistaţi în timp ce distrugeau aparatul unei bănci din Petroşani. Hunedorenii, cu vârste de 32 de ani şi 48 de ani, din Lupeni şi Vulcan, sunt acuzaţi de mai multe astfel de spargeri. „În urma verificărilor efectuate, poliţişti au stabilit că, în data de 23 octombrie 2015, în timp ce unul dintre suspecţi asigura paza zonei în care se afla unitatea bancară, un alt suspect a forțat fanta de eliberare a numerarului a ATM – ului unităţii bancare, amplasat pe strada 1 Decembrie 1918, și a sustras suma de 200 de lei. De asemenea, din probatoriul administrat a reieşit că bărbatul de 48 de ani a mai comis încă două fapte, cu același mod de operare, în data de 13 octombrie 2015, când a reuşit să sustragă 2.160 lei de la alte două unităţi bancare, situate pe raza municipiului Petroşani”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspctoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Unul dintre hoţi a fost arestat

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentaţi magistraţilor de la Judecătoria Petroşani, cu propunere de arestare preventivă, pentru furt calificat.

„Instanţa admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Sgaroiu Mihai, pe o durată de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt fapta din data de 13.10.2015, persoana vatamată Piraeus Bank, complicitate la furt calificat, fapta din data de 13.10.2015, persoana vatamată Banca Carpatica, tentativă la furt calificat, fapta din data de 23.10.2015, persoana vătămată Piraeus Bank”, a informat Judecătoria Petroşani. Complicele său, Aurel Stănescu, va fi cercetat în libertate. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracţionale a celor doi.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nouăsprezece − cincisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Transport ilegal de lemne         322 de metri cubi de lemne expediate ilegal         Încă două cazuri de coronavirus în România         Patriarhia Română: Măsuri sanitare şi spirituale în timp de epidemie         PLAN PENTRU O SITUAŢIE DE URGENŢĂ. Autoritățile au luat măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu coronavirus în județ         TIMP LIBER. Recomandările ZIARUL HUNEDOREANULUI pentru acest week-end         La OpticLine. Cataracta, cea mai frecventă afecțiune a ochilor, are rezolvare         Ce s-a ales de planurile de modernizare a celor 10 șosele turistice din Hunedoara         S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile