Cum arată șantierul drumului județean Hunedoara – Călan

Lucrările de modernizare a celor 9,7 kilometri ai Drumului Județean 687 Hunedoara – Călan au început în vara anului 2019, iar reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara susțineau că vor fi finalizate în toamna acestui an.

Până în prezent a fost asfaltat sectorul de la Dealul Nădăștiei până la intersecția cu Drumul Național 66, de la intrarea în Călan. De asemenea, este turnat un nou strat de asfalt și în zona de la intrarea în municipiul Hunedoara. Pentru a ușura munca drumarilor, s-au impus restricții de circulație iar pe unele sectoare, semaforizate, circulația se desfășoară alternativ. Mulți dintre șoferi nu respectă însă noile reguli, riscând astfel producerea unor accidente. Lucrările la Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan, singura investiţie pe fonduri UE, aflată în execuţie, a Consiliului Judeţean Hunedoara, au demarat în vara anului trecut, iar după un an de la începerea acestora a început turnarea primului strat de asfalt pe noua şosea.

Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Călan va fi modernizat pe o lungime de 9,7 km de carosabil şi presupune lărgirea părţii carosabile, amenajarea de şanţuri şi rigole, amenajarea de ziduri de sprijin, construcţia a şase podeţe şi reabilitarea pasajului peste calea ferată Simeria – Petroşani. Investiţia este finanţată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, având o durată de execuţie a lucrării de 23 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 36,4 milioane de lei, din care 28,22 milioane de lei reprezintă o finanţare nerambursabilă, restul fondurilor fiind asigurate de Guvernul României şi Consiliul Judeţean Hunedoara – beneficiarul proiectului.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!