Muzică de cameră la Castelul Corvinilor

Primăria Municipiului Hunedoara va organiza o suită de concerte la Castelul Corvinilor cu fonduri de la bugetul local. Primul concert urmează să fie susţinut în data de 28 aprilie

Consilierii locali ai municipiului Hunedoara au fost convocaţi, pentru ziua de astăzi, 21 aprilie, să ia parte la o şedinţă extraordinară în care vor avea pe masă un proiect de hotărâre pentru alocarea de fonduri destinate evenimentelor culturale de la Castelul Corvinilor.

MUZICA

Concert Transylvanian Saxophone Quartet

Seria concertelor de muzică de cameră din Hunedoara va continua şi în luna aprilie, urmând ca astfel de concerte să fie organizate lunar în municipiul Hunedoara, până la sfârşitul anului 2015. Evenimentele culturale de acest gen vor fi organizate la Castelul Corvinilor, dar şi în alte locaţii din municipiul Hunedoara, în funcţie de perioada în care se vor desfăşura. Astfel, în data de 28 aprilie 2015, la Castelul Corvinilor, va avea loc un concert de muzică de cameră, susţinut de formaţia Transylvanian Saxophone Quartet. „În vederea diversificării evenimentelor organizate în municipiul Hunedoara, considerăm oportună şi necesară organizarea unor astfel de evenimente culturale. Cheltuielile efectuate cu ocazia organizării şi desfăşurării acestor concerte, în cuantum de până la 27.000 lei, sunt cuprinse în calendarul de evenimente pe anul 2015, aprobat prin HCL nr. 48/2015, la poziţia 31 – Evenimente Castelul Corvinilor”, se arată în nota de fundamentare întocmită de angajaţii Primăriei Hunedoara.
Potrivit documentului citat, cea mai mare sumă de bani este destinată onorariului artiştilor şi transport (22.500 lei), materialele promoţionale vor costa în jur de 2000 lei, iar masa va fi de 2.500 lei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

treisprezece − 13 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
S-a lansat proiectul de amenajare a trecerilor la nivel a drumurilor naționale cu calea ferată         Măsuri de urgență pentru prevenirea infecțiilor cu Coronavirus în municipiul Deva         Femeie tâlhărită pe o stradă din Petroșani         Lemne confiscate de polițiști, în urma unui control în trafic         Accident pe un bulevard din Deva         Deputatul Marius Surgent a revenit în PNL: “Alianța ALDE – PSD s-a dovedit a fi una toxică pentru noi”         Berbeceanu, mesaj controversat pentru șefii Bisericii Ortodoxe Române, pe tema coronavirusului         Accident mortal la ieșirea din Hațeg. Coliziune între un camion și un autoturism         Primul caz de coronavirus în România         Reparaţii la SJU Deva de peste 1.000 miliarde lei vechi. „Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea lucrărilor”         Interviu. Miron Țic: „Sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum”         Finanțări nerambursabile pentru proiectele societății civile         Doi taximetriști din Deva au fost condamnați după ce au jefuit un român întors din SUA         Concerte de 1 Martie și Ziua Femeii susținute de elevi ai Liceului de Arte         CONSILIUL JUDEŢEAN HUNEDOARA. Scriitorul și publicistul Marian Boboc, „Cetățean de onoare” al judeţului         Patru hunedoreni prinși la furat de fier vechi         Ați văzut-o? Tânără însărcinată, dată dispărută după ce a fugit din centrul maternal         Spărgători de biserici capturați de Poliție         „HUNEDOARA PE MÂINI BUNE”. ALDE Hunedoara intră în alegeri cu candidaţi proprii         Un liceu din Hunedoara, târât prin noroi de prorpiul dascăl