Invitaţi de seamă la Opera Nights

 La deschiderea festivalului au participat mai multe celebrităţi, printre care Principele Radu sau ambasadorul Sloveniei

principe ambasadoare

O seară de vis şi un succes imens. Aşa s-ar putea descie, în doar câteva cuvinte, spectacolul care a deschis, pe Esplanada Lapidarium a Palatului Magna Curia din Deva, festivalul Opera Nights, cel mai important eveniment cultural în aer liber din Romania.

Recunoaştere

Printre spectatorii prezenţi la gala Verdi şi Wagner s-au aflat şi oaspeţi de seamă, mai exact Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, precum şi Excelenţa Sa, ambasadorul Sloveniei la Bucureşti, doamna Jadranka Sturm Kocjan. Alteţa sa regală, principele Radu al României, a venit la eveniment cu autoturismul personal, o maşină de epocă, pe care a condus-o chiar el. În faţa palatului Magna Curia, acesta a fost întâmpinat de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţşi de primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. Împreună, aceştia s-au deplasat pe covorul roşu împrejmuit de domniţe, cavaleri şi străjeri care ţineau făclii în mână, până pe Espalana Lapidarium, unde a avut deschiderea festivalului Opera Nights. La eveniment a fost prezentăşi excelenţa sa, ambasadorul Sloveniei la Bucureşti, doamna Jadranka Sturm Kocjan. „Mă bucur că sunt aici. Ştiu că acest festival este unul special, şi nu doar pentru Deva, ci pentru intreaga Românie, aşa că am fost foarte fericită să primesc şi eu o invitaţie. Locul este minunat, artiştii sunt foarte talentaţi şi totul îmi place foarte mult”, a declarat diplomatul sloven. Alteţa Sa regală, Principele Radu al României, a părăsit municipiul Deva imediat după terminarea spectacolului. Acesta a fost condus la maşina personală de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, şi de organizatorul evenimentului, Alexandru Gruian.

Desfătare pentru melomani

Primul spectacol din cadrul celei de-a treia ediţiii a festivalului Opera Nights s-a bucurat de succes şi în rândul spectatorilor prezenţi, care au înfruntat temperaturile mai scăzute din aceasta perioadă doar pentru a se putea bucura de acest eveniment. Timp de două ore, aceştia au putut asculta arii celebre din operele compozitorilor Verdi si Wagner. Deschiderea festivalului a avut loc la Deva, iar spectatorii au putut asculta arii din binecunoscutele opere Traviata, Nabucco sau Othello, transpuse în scenă atât de artişti români, cât şi de interpreţi lirici veniţi, în judeţul Hunedoara, de peste hotare. Atât oficialităţile prezente la deschiderea evenimentului, cât şi spectatorii prezenţi pe Esplanada Lapidarium a Palatului Magna Curia din Deva, s-au arătat încântaţi de desfăşurarea spectacolului, care a produs nu doar plăcere melomanilor, ci a deschis şi alte perspective pentru judeţ. „Este un eveniment deosebit, avem oaspeţi de seamă, printre care sunt Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, şi Excelenţa Sa, doamna Jadranka Sturm Kocjan, ambasadorul Sloveniei la Bucureşti. Cred că prin cultură se pot lega multe prietenii”, a spus Petru Mărginean, primarul municipiului Deva.

Sprijin pentru cultură

Organizarea festivalului Opera Nights din acest an nu ar fi fost posibilă fără ajutorul Consiliului Judeţean şi al primăriilor din muncicipiile Deva şi Hunedoara. „A fost un spectacol superb, cu un public minunat. Sper caşi la Hunedoara să avem un public asemănător. Opera Nights este o manifestare reuşităşi cred că a cucerit faima de un adevărat festival internaţional, unul cu mare valoare”, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara. Festivalul Opera Nights se desfaşoară pe parcursul a şase zile, iar  joi seară a avut loc spectacolul cu piesa Trubadurul, pusă în scenă la Castelul Corvinilor din Hunedoara. În următoarele seri, melomanii vor mai putea urmări două opere ale lui Donizetti, respectiv Don Pasquale şi Elixirul Dragostei, precum şi My Fair Lady, de Loewe. „Mă bucur că acest festival a ajuns şi la Deva. După cum ştiţi, până acum era doar la Hunedoara. Spectatorii l-au dorit şi în reşedinţa de judeţ, pentru că foarte mulţi oameni din Deva mergeau la Hunedoara pentru a vedea adevărate spectacole de gală. Astfel, am arătat că, dacă există colaborare între Consiliul Judeţean şi primării, se pot face lucruri mari. Ce se întâmplă aici, la Opera Nights, este un lucru deosebit, nu doar pe plan local, ci şi la nivel de ţară”, a afirmat Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Balul Operei, care se va desfăşura luni, 15 iulie, la Palatul Magna Curia din Deva, va încheia ce-a de treia ediţie a festivalului Opera Nights.

 

 

 

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 − doisprezece =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Veste bună pentru turiștii din Retezat         Americanii și canadienii au explorat Ținutul Pădurenilor         40 de locuințe ANL pentru tineri vor fi construite în Călan         Doi șoferi din Deva au fost prinși drogați la volan         Copil lovit de mașină pe bulevard         Șofer de autotren la un pas de tragedie         CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan         Carmen Hărău: „Alarmă în primării: nu mai sunt bani!”         “Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Povestea zidului uriaș de pe Autostrada Lugoj – Deva         Cele 11 brățări dacice de aur masiv rămase dispărute