Bun venit revistei orăștiene „Vatra Strămoșească”

Cum arata viitorul în pandemie, ar fi întrebarea ce stă pe buzele tuturor. Ca răspuns apar și vești bune. Iată una dintre ele: chiar și în vremuri mai puțin prielnice actului cultural, apar reviste. Firește, trebuie să ai tenacitatea, rezistența, ardoarea de a crea, calități pe care le dovedesc de ani buni membrii asociației „Orăștia – Vatră de Cultură Strămoșească”, ce au prezentat publicului, vineri 07 mai la sala ASTRA din Orăștie, o nouă revistă care se numește (cum este scris pe frontispiciu) „Vatra Strămoșească”.

În perioada aceasta a trăi se transformă în arta de a supraviețui, este lăudabil să vezi pornind la drum o revistă de cultură. Dar ne fiind pentru o publicație dedicată doar celor inițiați, ceea ce ar putut să-i aducă prejudicii la difuzare, „Vatra Strămoșească”, este o lucrare binevenită pentru societatea orăștiană. Fiind structurată în multiple secțiuni și cu o diversitate enormă de tematici, cu autori și personalități din întreaga țară, revista de față transmite în mod clar mesajul literar privind identitatea istoriei, culturii și a limbii românești, valorilor spirituale atât de necesară în existența unui popor. Despre „Vatra Strămoșească”, rămâne să mai aflăm opinia celor în măsura sa aprecieze acest act, (iar cei avizați nu pot fi alți decât onoratul cititor) în orice caz apariția în format tipărit este curajos pentru timpurile pe care le trăim și mai ales pentru vremurile în care apetența spre lectură este tot mai scăzută.

În mod deslușit „Vatra Strămoșească” merită a fi lecturată și înțeleasă cu întreaga totalitate a proceselor afective, intelectuale și evoluționale ale omului – conștiința, cugetul, gândirea, – fiind puse în evidență conținuturi interesante ce sunt pătrunse de spiritul național, în același timp totul reprezentând o chemare întru valorificarea sentimentului autentic pentru neamul românesc de pretutindeni. Deci, „Vatra Strămoșească” este publicația care completează în mod evident patrimoniul cultural Orăștian și nu numai, găzduind articole în care autorii acestora tratează subiecte de interes pentru cititori cu variate preocupări, reflectate în totalitatea scrierilor.

Urăm succes și izbândă noii noastre publicații de cultură și, desigur, îi dorim cititori, mulți cititori!

Dan Orghici

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ziarul Hunedoreanului