Cu microbuzul la cerșit, în Hunedoara. Cum au fost alungați cerșetorii nomazi din Deva și s-au mutat „la vecini”

1001

Centrul Hunedoarei și parcările mai multor supermarketuri au fost ocupate, de mai multe săptămâni, de grupuri de cerșetori nomazi, venite cu microbuzele din județul Sălaj. Printre ei, se află cel puțin zece copii, lăsați adesea nesupravegheați, alteori păziți de la distanță de adulții care profită de pe urma lor.

Autoritățile au ignorat fenomenul, însă unii dintre localnici sunt nemulțumiți de insistența cu care sunt abordați de cei care le cer „bani pentru o pâine”. „Pe copiii i-am văzut aproape zilnic în supermarket, se împrăștie printre raioane și iau diverse lucruri pe care spun că nu au bani să le plătească. Afară sunt așteptați de părinți”, povestește angajata unui magazin. „Copiii de la cele mai fragede vârste sunt târâți de dimineața până seara prin oraș, la cerșit”, observă o altă localnică.

Răducu Pasc, directorul Poliției Locale din Hunedoara susține că „va face verificări și vor fi luate măsuri”. Potrivit acestuia, grupurile din care provin cerșetorii se ocupă cu strângerea de fier vechi din satele Hunedoarei pe care îl valorifică la centrele de colectare. În acest timp, copiii și femeile sunt trimiși la cerșit în orașe, uneori sub pretextul vânzării unor linguri de lemn.

În primăvara acestui an, cerșetorii nomazi își făceau mai adesea simțită prezența în Deva, însă, potrivit lui Teodor Bălan, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale, au fost luate măsuri pentru oprirea fenomenului, iar în Deva revin doar uneori. „Au fost depistați cu ajutorul camerelor video de supraveghere din municipiu și polițiștii locali s-au deplasat în zona în care aceștia cerșeau, i-au legitimat, i-au adus la sediu, unde au fost sancționați. Acest lucru i-a descurajat să mai vină în Deva”, spune Teodor Bălan. Polițiștii locali din Deva i-au „vizitat” pe cerșetori și la Sântuhalm, unde aceștia au ocupat un teren de pe malul Cernei.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.