Cristian Litera a fost arestat pentru că și-ar fi maltrat fosta soție și i-a terorizat familia

Cristian Litera, interlopul anchetat în dosarul grupării de crimă organizată conduse de el şi de Alin Simota, a fost arestat din nou, după ce şi-a terorizat fosta soţie şi pe sora acesteia.

„În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii hunedoreni au propus măsura arestului preventiv împotriva bărbatului de 39 de ani, din Deva, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi ameninţare. Judecătoria Deva a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Litera a contestat decizia instanţei, iar dosarul va fi soluţionat de Tribunalul Hunedoara, în 30 august.

Potrivit anchetatorilor, în data de 25 august, „pe fondul unui conflict mai vechi, bărbatul ar fi agresat fizic o femeie din municipiul Deva, sora fostei sale soţii. În data de 29 iunie 2016, fosta soţie a bărbatului a reclamat că a fost agresată fizic de către acesta, necesitând aproximativ 15 zile de îngrijiri medicale”, a completat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cristian Litera a divorţat de soţia sa în septembrie anul trecut. Între timp, din iunie 2015, Mirela Litera obţinuse în iunie 2015 un ordin de protecţie, pentru şase luni, împotriva interlopului. La acea vreme, în care se derula acţiunea de divorţ, interlopul se afla sub control judiciar, după ce în luna aprilie fusese scos din arest la dmiciliu, fiind judecat în dosarul grupării de crimă organizată, conduse de Alin Simota.

Bodyguardul lui Simota
Cristian Litera a fost bodyguard al milionarului controversat Alin Simota, cel căruia „i-ar fi furat soția”. Alin Simota a fost cel care ar fi dorit să profite de notorietatea în lumea interlopă a lui Litera.

Afaceristul din Valea Jiului, în prezent dat în urmărire internaţională, a fost până în anii trecuţi unul dintre cele mai bogate şi personaje din Valea Jiului. În anii 2000, milionarul care a condus clubul Jiul Petroşani, a fost implicat într-o serie de scandaluri cu consecinţe grave, pentru care abia din 2013 a fost trimis în judecată. „Inculpatul Simota Alin l-a recrutat în folosul său pe Litera Constantin Cristian, deoarece dorea să profite de pe urma acestuia, mai precis de renumele pe care şi l-a făcut în „lumea interlopă” din judeţul Hunedoara, unde era cunoscut ca autorul primului jaf armat, persoană din anturajul grupării infracţionale „Spumă şi Bibanul”, pentru a rezolva „în afara legii” cu ajutorul acestuia şi a persoanelor din „anturajul său interlop”, problemele, litigiile, divergenţele, pe care le avea cu diferite persoane, pentru a-şi spori în acest mod averea şi a se face temut şi respectat în Valea Jiului, cu atât mai mult cu cât acesta lucrase şi în trecut pentru el, şi dăduse dovezi de loialitate”, se arată în rechizitoriu.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Mii de puieți de păstrăv eliberați în apele Retezatului         Locurile din Parcul Național Retezat unde camparea este permisă         Cum este căutat tânărul dispărut în apele Lacului Cinciș         Jandarmii montani au fost chemați în ajutorul unor turiști înspăimântați de urs         Tânără din Germania rătăcită pe crestele Retezatului         Autostrada Lugoj – Deva. Cum rezistă „Dealul Liliecilor” la un an de la finalizarea lucrărilor         A doua zi de căutări a tânărului înghițit de apele Lacului Cinciș         Accident rutier la Sântandrei, pe DN 7         Patron din Hunedoara ridicat de Poliție, după ce s-a opus controalelor în complexul său de pe Lacul Cinciș         Copil de un an rănit într-un accident rutier pe DN 7, la intrare în Deva         Accident pe calea ferată: autoturism lovit de tren         Tânăr căutat după ce ar fi dispărut în apele Lacului Cinciș         Taxele de studii pentru învățământul de stat nu vor opri tinerii absolvenți să plece din România         Primarul Marcel Goia, diagnosticat cu noul coronavirus         Mircea Moloț: „Hunedoara trebuie să meargă mai departe!”         A fost găsit trupul fetei de 6 ani, înecată în canalul Streiului         Motociclist lovit de mașină pe DN 7, la Simeria         O CATARAMĂ DIN FIER DESCOPERITĂ LA ARDEU         Fetiță de 9 ani lovită de mașină         Guvernul României a alocat 34,1 milioane lei pentru acoperirea pagubelor produse de inundații în județul Hunedoara.