Controale pe şantierul autostrăzii Lugoj – Deva

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a verificat în ultimele zile modul în care se desfăşoară lucrările de construcţie ale autostrăzii Lugoj – Deva. Vizat a fost lotul al doilea al viitoarei autostrăzi, despre care au apărut informaţii că există posibilitatea ca o secţiune a acestuia să fie demolată. „Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva este un lot în construcţie. În perioada 2 – 5 noiembrie Direcţia Calitate din cadrul CNADNR SA şi laboratoarele din cadrul DRDP Timişoara şi DRDP Cluj au fost pe teren pentru a verifica lucrările executate până în prezent, aflate în diferite stadii de execuţie. Laboratoarele au recoltat probe din tronsonul de autostradă executat (materiale puse în opera), precum şi din stocurile de materiale, fiind verificată şi calitatea mixturilor asfaltice utilizate”, a informat CNADNR.
Potrivit reperezentanţilor companiei de autosrăzi până la acestă dată, lucrările sunt realizate în conformitate cu proiectul de execuţie şi Caietul de sarcini, existând un număr de 4 note de neconformitate semnalate de către Consultantul care asigură respectarea proiectului de execuţie pe acest contract. „În funcţie de rezultatele primite de la laboratoare, cele 4 neconformităţi vor fi stinse sau nu”, a completat CNADNR.
Instituţia a precizat, într-un comunicat de presă că pentru perioada imediat următoare, deşi există firme specializate (ingineri FIDIC), CNADNR SA va monitoriza şi va verifica în paralel calitatea lucrărilor executate pe şantierele de autostrăzi şi drumuri naţionale aflate în prezent în execuţie. Recent, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţa că au fost suspendate lucrările pe o porţiune de circa 12 kilometri din Lotul IV al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a constat că societăţile nu deţin autorizaţiile necesare pentru proiect.
Termenul de finalizare al Autostrăzii Deva – Lugoj, în lungime de 100 de kilometri, a fost stabilit pentru 27 mai 2016.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 17 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Copil de 6 ani rănit într-un accident pe DN 66. Familia s-a răzbunat pe șofer și pe echipajul medical         Cum a fost înființat Muzeul Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara         Scene cumplite în Călan: un bărbat a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost tâlhărit         Cadavrul tânărului dispărut de trei săptămâni în Lacul Cinciș a fost scos la suprafață         Tupeul unui șofer îl va costa scump: a lovit un polițist după ce a fost oprit în trafic         Bărbat condamnat în dosarul morții unui copil de șase ani, din Hunedoara         Polițistă atacată de o tânără într-un bloc din Hunedoara. Agresoarea, mamă a trei copii și însărcinantă, făcea chef în toiul nopții         Adolescentă răpită din Cartierul Muzicanților – Geoagiu         Carte veche din 1863, restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Controale ITM Hunedoara în perioada 27 iulie – 2 august 2020         Proiectul tehnic al construcției unui traseu pentru bicicliști în Deva, scos la licitație publică         Un turist și-a dat ultima suflare pe munte, în Masivul Parâng         Mircea Moloț: „Am îndrăgit mereu Țara Hațegului”         Profesori condamnați pentru purtare abuzivă față de elevi         Șase turiști rătăciți în Masivul Retezat         Accident la intrare în Hațeg. Manevra inconștientă a unui tânăr         INTERVIU. Cristian Coroiescu, candidat ALDE la Primăria Călan: În acest moment legat de Călan ne lovim de expresia “nu avem”         Cioban rănit de un urs, în Retezatul Mic         Motociclist fără permis mort într-un accident. Avea doar 21 de ani         Tânăr prins băut la volan pe un bulevard din Deva