Controale la firmele care exploatează pădurile

873

Poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, cu sprijinul reprezentanţilor Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat un control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de exploatare, transport, depozitare și comercializare a materialului lemnos, pe raza orașului Călan și a comunei Boșorod.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul reprezentanţii unei societăţi comerciale au expediat fără documente legale de proveniență, din depozitul societății, 14,329 mc de material lemnos din speciile fag, carpen și plop. Reprezentantul operatorului economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare valorică a volumului de 14,329 mc de material lemnos.

De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate în teren pe suprafața unei partizi de masă lemnoasă pe picior contractată spre exploatare de acelaşi operator economic, au fost constatate nereguli referitoare la modul de exploatare a materialului lemnos, motiv pentru care operatorul economic titular al autorizației de exploatare a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare 3.000 lei, conform Legii nr. 171/2010.

IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *