Controale efectuate de polițiști în Târgul de la Pui

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi, poliţişti locali, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, desfășoară zilnic activități pentru informarea cetățenilor și verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-COV2, pe raza județului.

În contextul măsurilor de ordine asigurate cu ocazia târgului de produse tradiționale din localitatea Pui, au fost prezenți în teren peste 20 de polițiști din cadrul IPJ Hunedoara și ai Poliției Orașului Hateg, alături de jandarmi, forțele de ordine acționând pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, fluidizarea traficului și prevenirea producerii evenimentelor rutiere.
Astfel, polițiștii rutieri au aplicat 14 sancțiuni contravenționale pentru diferite încălcări ale legislației rutiere, valoarea acestora depășind 5300 de lei si au ridicat, în vedere a suspendării dreptului de a conduce, trei permise de conducere (unul pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km / oră și două permise de conducere pentru efectuarea de depășiri neregulamentare).
Totodată, au fost verificate 20 de societății comerciale de către ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, iar pentru neregulile constatate aceștia au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în conformitate cu Legea 55/ 2020, valoarea acestora fiind de 3.500 de lei și o sancțiune contravențională in baza Legii 61 /1991, pentru refuz de legitimare (în valoare de 1. 000 de lei). Activitățile preventive vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum si pentru prevenirea altor fapte antisociale.

 

IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!