Controale „anti-Covid” efectuate de polițiști în județul Hunedoara

Miercuri, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare pentru combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 81 de societăți comerciale şi 49 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale (45 pentru nerespectare măsurii protecție individuală şi 10 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie pe timp de noapte), valoarea totală a amenzilor fiind de 6.000 de lei.

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor L55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Tot în cursul zilei de miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, împreună cu reprezentanți din cadrul I.J.J. Hunedoara, I.S.U. Hunedoara, O.P.C., D.S.P., D.S.V.S.A. și I.T.M. Hunedoara au acționat în zona unor centre comerciale de pe strada Calea Zarandului, dar și în Piața Victoriei, bulevardul 1 Decembrie şi Piața Unirii, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS Cov-2.
În cadrul acţiunii, reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus, și în special cu privire la: dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse (ex. cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), obligația de a asigura, la toalete, materiale destinate igienei personale (săpun, prosoape hârtie, uscătoare de mâini), dezinfecția frecventă a clanțelor ușilor, precum și a altor suprafețe expuse (mese, birouri etc.) și a instituirii de măsuri privind evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale.

IPJ Hunedoara

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!