Containere de gunoi, incendiate în Deva

Patru containere de colectare selectivă a deșeurilor menajere, situate pe strada Inocențiu Micu Klein din municipiul Deva, au fost incendiate, marți, 5 iunie 2018, în jurul orei 4.00, de către persoane care nu au fost identificate.

Marți, 5 iunie 2018, la ora 4.24, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a solicitat sprijinul unei patrule de ordine publică a Poliției Locale Deva pe strada Inocențiu Micu Klein, după ce a fost sesizat că un incendiu a izbucnit la platforma de colectare a deșeuri menajere.
Polițiștii locali ajunși la fața locului au constatat că incendiul era lichidat. Pentru că în zona respectivă nu sunt amplasate camere de supraveghere, nu au fost identificate încă persoanele care au provocat incendiul. Fapta constituie infracțiune și poate fi soluționată de către Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva.

Polițiștii avertizează că incendiile produse la containerele de colectare a deșeurilor menajere, deși par inofensive, pot provoca pagube serioase dacă se extind la bunurile aflate în apropiere – construcții, autoturisme sau vegetație. Cetățenii care observă astfel de fapte sunt rugați să sesizeze urgent Poliția Locală Deva, la numărul permanent de telefon 0254.232.777.

Containerele distruse marți dimineață fac parte din seria celor peste 1.000 de containere noi, amplasate în toate cartierele din municipiul Deva, în luna martie, în cadrul proiectului ADI ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”.

Primăria Deva

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

optsprezece + 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
CJH PROMITE – PRIMĂRIA DEVA FACE. Chinezii deschid o fabrică de mobilă la Deva         Gara de poveste a municipiului Brad, în șantier de aproape trei ani. Lucrările nu sunt finalizate         Un motociclist a fost lovit de un autocamion pe șoseaua Deva – Lugoj         Ramona Mănescu, propunere ALDE pentru postul de ministru la Externe         Tragedie în Deva         Dosarul electronic la Tribunalul Hunedoara         Patru hunedoreni anchetați pentru braconaj         Mircea Lucescu a revenit în Hunedoara. Ce a dezvăluit antrenorul legendar al echipei Corvinul         Dacfest 2019, la poalele Măgurii Uroiului         Primăria Deva primește fonduri UE pentru reabilitarea „Palatului” Cetății Devei         Carmen Hărău: „Românii trebuie să știe!”         Autostrada Lugoj – Deva. Ce se întâmplă pe Lotul 3         Moştenirea dregătorului Potecă, mătrăşită după cinci ani         Primăria Deva caută teren pentru ghetoul de la „Porcărie”         Tragedie în Petroșani         Lucrările de reabilitare a podului rutier peste râul Strei au fost scoase la licitație publică         Accident feroviar în apropiere de Brad: un șofer a tăiat calea trenului         Zona periculoasă a DN 66, dotată cu parapeți         Vladimir Brilinsky, lăsat de șefii CJ în afara Sarmizegetusei Regia         Tânăr condamnat pentru trafic de droguri după ce a vrut să se îmbogățească prin „darknet”