Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cristian Ioan Samson şi Marius Chirică, reprezentanţi ai SC Project Expert Association SRL, acuzaţi de săvârşirea a cinci infracţiuni săvârşite în formă continuată de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Administratorii societăţii comerciale ar fi depus documente false la primăriile celor două municipii, în urma cărora a obţinut deconturile ilegale.

„În perioada 2011 – 2015, în contextul realizării a patru proiecte finanţate din fonduri europene ce aveau ca obiect: reabilitarea infrastructurii în oraşele Lupeni şi Băile Herculane, reabilitarea unui spital şi a unui centru cultural din municipiul Lupeni, reprezentanţii SC Project Expert Association SRL ar fi depus la primăriile celor două oraşe atât anterior cât şi după încheierea contractelor mai multe documente false şi inexacte (lista cu experţii desemnaţi pentru a lua parte la proiect, pontaje şi devize, facturi, etc.). Ulterior, cele două instituţii publice au depus înscrisurile respective la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în vederea decontării. Prin aceste demersuri, inculpata SC Project Expert Association SRL ar fi obţinut pe nedrept sume de bani decontate din fonduri europene, totalizând 1.691.291 lei”, a informat Direcţia Naţională Anticorupţie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Hunedoara, iar primăriile Lupeni şi Băile Herculane s-au constituit părţi civile cu sumele de 1.324.067 lei respectiv 318.981 lei. De asemenea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţie publice s-a constituit parte civilă în cauză cu suma nerecuperată de 48.242 lei de la primăriile oraşelor Lupeni şi Băile Herculane.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!