Consiliul Județean Hunedoara recunoaște că a cerut CFR sprijin pentru mitingul PSD

Un document al Consiliului Judeţean Hunedoara arată cum şefii instituţiei au încercat să sară în ajutorul conducerii Partidului Social Democrat care anunţa un miting important, fapt dezvăluit de Ziarul Hunedoreanului, în ediția de marți, 5 iunie 2018.

„Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a solicitat o informare Regionalei privitoare la posibilitatea de a suplimenta unele garnituri de tren în eventualitatea desfăşurării unor evenimente de mai mare amploare în Capitală, în cursul lunii mai, caz în care ar fi existat mulţi doritori interesaţi să participe. Solicitarea a fost transmisă în cursul lunii aprilie, dar până la această data Regionala CFR Timişoara nu a dat curs solicitării”, a informat Consiliul Judeţean Hunedoara. Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, se află în concediu şi nu a putut fi contactat.

El a precizat însă că a făcut o astfel de solicitare, fără însă a da detalii cu privire la scopul ei.

Mitingul pentru susţinerea „familiei tradiţionale”, cel care ar fi fost scopul mobilizării, a fost amânat. În schimb, conducerea PSD a anunţat organizarea în 9 iunie, a unui alt miting, în Capitală, „împotriva abuzurilor”. „Pentru data de 9 iunie 2018 nu există nicio solicitare din partea Consiliului Judeţean Hunedoara către Regionala CFR Timişoara legată de suplimentarea garniturilor de tren spre Bucureşti”, au mai precizat reprezentanţii CJ Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Răspuns la “Consiliul Județean Hunedoara recunoaște că a cerut CFR sprijin pentru mitingul PSD

  1. Dan

    Rugam Consiliul Judetean Hunedoara PSD sa asfalteze drumuljudetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , … . Valea jiului a votat 28 ani cu PSD !

    Răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci − 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Alun, satul unic în lume cu drum, case şi biserică de marmură (VIDEO)         Autostrada Lugoj – Deva, Lotul 4. ce spun constructorii despre Dealul Liliecilor (VIDEO)         Angajații Zipper au participat la reîmpădurirea unor zone de la Cheia și Dezmir         Deva – destinație turistică din 1936         Veste bună pentru turiștii din Retezat         Americanii și canadienii au explorat Ținutul Pădurenilor         40 de locuințe ANL pentru tineri vor fi construite în Călan         Doi șoferi din Deva au fost prinși drogați la volan         Copil lovit de mașină pe bulevard         Șofer de autotren la un pas de tragedie         CJH A COMIS-O ŞI ACUM STĂ DE CHIBIŢ. Gunoierul Brai – Cata, repudiat în Deva, Hunedoara, Simeria şi Orăştie         Târgul de fete de pe Muntele Găina – 2019 (VIDEO)         Spitalul Județean de Urgență din Deva are în stoc ser antiviperin în caz de urgență         Scene groaznice pe DN 7: un motociclist a izbit frontal un autotren (VIDEO)         Primarul Devei a cerut rezilierea contractului cu firma de salubrizare         Scene cumplite într-o spălătorie: un copil a fost rănit, doi angajați au scăpat ca prin minune înainte de a fi striviți de o mașină. Totul a fost înregistrat video         Copil adus la Urgențe după ce a fost mușcat de un șarpe         „Și tu decizi pentru Brad!” USR Brad îl obligă pe Cazacu să-i respecte pe brădeni         Alunecări de teren pe șoseaua Lacului Cinciș         Scandal în fața adăpostului de câini fără stăpân din Călan