Conferință închinată pătimitorilor din închisorile comuniste la Deva

Episcopia Devei și Hunedoarei organizează vineri, 3 noiembrie 2017, de la ora 17.00, în sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara din Deva (str. George Barițiu, nr. 2), cea de-a patra ediție a conferinței anuale Pătimitori și pătimire în închisorile comuniste.

Manifestarea își propune să prezinte publicului larg climatul totalitar al perioadei comuniste, dimpreună cu drama deținuților politici din închisorile și din lagărele vremii, spații de exterminare a intelectualității și a spiritualității românești, în care au pătimit și numeroși preoți, monahi și credincioși hunedoreni, pentru unica „vină” de a-L fi iubit și slujit, chiar și cu prețul vieții, pe Dumnezeu, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.

În ediția din acest an, invitatul Episcopiei Devei și Hunedoarei, în calitate de conferențiar, este Dl. Prof. dr. Radu Ciuceanu, directorul Institutului pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, fost deținut politic.

„Vă adresăm invitaţia de a participa la această conferință, prilejuită, pe de o parte, de îndatorirea noastră de a face cunoscută jertfa acestor mucenici ai neamului românesc, iar pe de altă parte, de declararea anului în curs, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, drept an al pătimitorilor din închisorile comuniste”, a informat Episcopia Devei și Hunedoarei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

unu × 1 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Grădina Castelului Corvinilor, locul de poveste ocolit de turiști         CU ALCOOL LA BORD. O tânără din Călan a anunţat o răpire falsă         Giardini di Zoe, colţul de Rai creat într-un sat din Hunedoara         Momente dramatice pentru o familie de polonezi care a vizitat Cetatea Devei         De ce să aplici pentru un program de calificare în Industria Automotive?         Accident rutier cu motocicleta: doi oameni au fost răniți         „Să trimitem copiii la școală!”- campanie liberală aflată la a șaptea ediție         Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR