Concurează singur. Costel Avram a obţinut 86 de puncte la concursul pentru administratorul public al judeţului

Aproape 90 de puncte a obţinut directorul Apa Serv Valea Jiului SA, Costel Avram, la concursul pentrupostul de administrator public al judeţului Hunedoara, organizat de Consiliul Judeţean.

Costel Avram este singurul candidat înscris în concurs, iar dosarul său a fost acceptat fără probleme. Luni, a avut loc proba scrisă a concursului organizat pentru ocuparea pe perioadă determinată a postului vacant de conducere de administrator public din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara. Cu 86 de puncte, Avram trece în etapa a doua şi va susține proba interviu în data de 09.08.2018, ora 10.00, la sediul Consiliului Județean Hunedoara.

Postul a rămas vacant după ce fostul administrator public al judeţului, Dan Stoian, a informat plenul Consiliului Judetean cã demisionează din funcţie, începând cu data de 10 iulie 2018, contractul de management fiind denunţat cu acordul pãrţilor. Dan Stoian a ocupat funcţia de administrator al judeţului Hunedoara din noiembrie 2011.

Costel Avram este privit drept un apropiat al preşedintelui CJ Hunedoara, Mircea Bobora, dar şi al preşedintelui PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Carmen COSMAN – PREDA

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + șase =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Blocul ANL construit în Hunedoara așteaptă o nouă investiție         Răfuială între interlopii din Valea Jiului         SE ÎNTÂMPLĂ ÎN HUNEDOARA. Prima locuinţă protejată pentru victimele violenţei domestice         Ştrandul Municipal din Deva îşi închide porţile         Consiliul Județean cumpără un autocar la un preț uriaș         Angajații de la Castelul Corvinilor acuzați de discriminare         Primăria Deva cumpără teren pentru relocarea romilor din Grigorescu         Primăria Deva cumpără 12 autobuze la mâna a doua         Deva a început încă o campanie de dezinsecţie şi deratizare         SĂNĂTATE. Consiliul Judeţean a alocat Spitalului de Urgenţă peste 300.000 lei         Asistenta tv în ipostaze provocatoare, în curtea mănăstirii Prislop         Cum arată, de fapt, zona în care CNAIR a reclamat fisuri uriașe în Autostrada Lugoj – Deva         Autostrada Lugoj – Deva nu se deschide în septembrie. Probleme grave pe Lotul 3         Un nou episod în dosarul „matriței de la Sarmizegetusa Regia”. Expertiza a stârnit controverse         DUPĂ CINCI ANI, FĂRĂ JUDECATĂ. Procurorii DNA au clasat dosarul preşedintelui Mircea Moloţ pentru abuz în serviciu         Sprijin din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei la început de an școlar         REACŢII DUPĂ PICHETAREA PREFECTURII. Uzina Mecanică Orăştie, sub control încrucişat. Urmează DNA?         Florin Oancea, alături de elevii deveni         Viorica Dăncilă a deschis anul școlar la Sântamaria Orlea         Constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva au primit o decizie favorabilă în instanță împotriva CNAIR