Zona Monumentului Lupeni ’29, reabilitată și modernizată

Primăria Lupeni va reabilita zona Monumentului Lupeni ’29, monument realizat de sculptorul Ion Irimescu și ridicat în memoria minerilor care și-au pierdut viața în timpul grevei din 1929.

 

 

 

Lucrările vor începe în luna martie, iar în cei peste 50 de ani care au trecut de la amplasarea lui, monumentul nu fost niciodată recondiționat și nici zona, reabilitată, potrivit primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.

Monumentul este situat pe Bulevardul Tudor Vladimirescu, în apropierea Spitalului Municipal din  Lupeni.

Punerea în valoare a unei zone istorice

Lucian Resmeriță susține că lucrările au ca scop refacerea și modernizarea ansambului monumental, începând cu spațiile pavate, prin repararea sau înlocuirea acestora, drenaje în jurul monumentului, refacerea spațiilor verzi și plantarea de copaci ornamentali, amplasarea de mobilier urban – bănci, coșuri de gunoi și realizarea unui iluminat modern în zonă.  „Prin acest proiect ne dorim să realizăm creșterea calitatii vieții locuitorilor localității prin realizarea unor spații publice de calitate pentru petrecerea timpului liber, va fi înlocuit pavajul din piatră naturală,  vor fi refăcute zonele verzi adiacente prin salvarea gazonului prin supraînsămânțare și plantarea de copaci ornamentali, vom reuși astfel să punem în valoare această zonă încărcată de istorie, să creăm un loc de petrecere cât mai plăcută a timpului liber pentru cetățenii din localitatea noastră, dar și un loc de atracție turistică pentru cei care ne vizitează zona”, a declarat primarul Lupeniului, citat de ziarul Informația Văii Jiului.

Comentarii FB

comentarii


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × patru =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Piesa săptămânii, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva         Elevii primesc bursele sociale pe două luni         Copilă de nouă ani lovită de mașină, în Hunedoara         Accident pe Strada Horea, din Deva. Un tânăr a fost rănit         Au furat economiile de-o viață ale unei femei         Trei hunedoreni acuzați că au jefuit un pensionar         Bărbat arestat pentru înșelăciune, în județul Hunedoara         Fântânile localnicilor din zona Vața de Jos sunt curățate de pompieri         A doua etapă de dezinsecție terestră din acest an, la Deva!         Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină         Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara