„Ziua Porţilor Deschise” în liceele hunedorene

În această săptămână elevii de clasa a VIII-a pot vizita liceul la care doresc să înveţe în următorii patru ani, studiind ofertele reale de studiu şi cazare ale acestuia

eleviCele 33 de licee de pe tot cuprinsul judeţului organizează în această săptămână „Ziua Porţilor Deschise”, pentru elevii de clasa a VIII-a. Cu această ocazie, şcolarii vor putea vizita instituţiile de învăţământ la care vor să urmeze cursurile liceale, dar şi să obţină informaţii despre ofertele de studiu sau de cazare reale ale acestora.

Monitorizarea alegerii traseului educaţional

Această activitate face parte dintr-un proiect mai amplu, cu privire la opţiunilor elevilor care încheie ciclul gimnazial pentru anul viitor şi coordonat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Hunedoara la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Studiul se desfăşoară pe o perioadă de trei săptămâni. În prima săptămână s-au organizat lectorate cu părinţii în cadrul cărora a fost prezentată importanţa orientării în carieră, respectiv alegerea traseului educaţional. În a doua săptămână, elevii pot studia oferta educaţională a liceelor în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise” şi să viziteze instituţiile unde doresc să urmeze liceul. Ultima săptămână este dedicată aplicării unui chestionar tuturor elevilor din clasa a VIII-a, privind opţiunile acestora pentru anii de liceu.

Opţiuni reale

Este vorba de un studiu cu mai mulţi indicatori privind opţiunile elevilor care termină ciclul gimnazial. În urma acestui chestionar vrem să observăm care este orientarea elevilor spre mediul liceal şi dacă elevii sunt conştienţi de opţiunile lor, dacă au media de admitere potrivită pentru instituţia aleasă. De exemplu dacă un elev cu note mici preferă o unitate de învăţământ la care se intră cu medii de admitere ridicate, este clar că această opţiune nu este reală” spune Livia Vlad, profesor consilier în cadrul CJRAE Hunedoara.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi         Marius Surgent, deputat ALDE: În turul doi al alegerilor prezidențiale voi vota candidatul dreptei         Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Pasagerii au trecut prin momente de spaimă         Accident grav pe DN 66 Călan – Haţeg, produs de un tânăr băut         Scene înfiorătoare în timpul unui spectacol de circ în Hunedoara         Hunedorean acuzat că a jefuit un cabinet medical din spital         Carmen Hărău : „Este greu dar foarte onorant să lupți acum pe frontul anti-PSD!”         11 ani de la tragedia din Mina Petrila         Accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva         Tânăr acuzat de înșelăciune         Hoți prinși în urma unei razii         Clădirea Primăriei Hunedoara intră în renovare         CĂLARE PE MONUMENTUL UNESCO. Promovează monumentul sau obiceiurile proaste?         LIBERALII STRÂNG RÂNDURILE. Primarul Devei face lobby pentru Termocentrala Mintia         Palatul Administrativ va fi scos din bălării         LA ÎNTRECERE CU TELESCAUNUL DIN PARÂNG. Provocare pentru cei mai buni alergători montani din România         SPECTACOL. „4 (for) stand up”, super-show de comedie la Deva         Drumul spre Poiana Pelegii, din Retezat, a fost blocat         Razii ale polițiștilor de la Transporturi Feroviare: doi hoți de pe calea ferată au fost prinși