Ziua comunei Sîntămăria Orlea

Sărbătoarea închinată Sfintei Maria a fost motiv de bucurie şi veselie pentru locuitorii comunei Sîntămăria Orlea. Pentru prima dată, aici s-a organizat Ziua comunei. Evenimentul a fost marcat cu şi mai multă ardoare cu cât şi comuna poartă numele Maicii Domnului.

A fost o zi plină pentru locuitorii comunei Sîntămăria Orlea. Evenimentele au debutat cu o depunere de coroane la Troiţa din centrul comunei. Au depus coroane de flori reprezentanţii administraţiei locale, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi de la alte instituţii din judeţul Hunedoara. Consiliul Judeţean Hunedoara a fost reprezentat de vicepreşedintele Vetuţa Stănescu.

„Sunt onorată să mă găsesc la prima ediţie a acestei serbări a Zilei comunei Sîntămăria Orlea. Totodată sunt emoţionată pentru că provin din această minunată zonă, pentru că iubesc această zonă. Îl felicit pe domnul primar pentru că a reuşit să adune un număr atât de mare de oameni laolaltă. Îl felicit pentru tot ceea ce reuşeşte să facă pentru această comună minunată”, a declarat Vetuţa Stănescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.

Şi subprefectul Tiberiu Fabius Kiszely a participat la Ziua Comunei Sîntămăria Orlea. „Am primit cu bucurie invitaţia de a participa la acest eveniment. Este oarecum un moment istoric să fiu la prima ediţie a sărbătorii comunei Sîntămăria Orlea, care se desfăşoară anul acesta chiar de ziua Sfântei Maria. Vreau să îl felicit pe domnul primar pentru tot ceea ce a reuşit să realizeze pentru această comună şi să îl asigur de toată susţinerea din partea Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara”, a declarat subprefectul Tiberiu Fabius Kiszely.

La căminul cultural din Sîntămăria Orlea, recent modernizat şi dotat cu toate cele necesare, a avut loc o întâlnire între generaţii. Foşti dascăli care au predat la şcoala din localitate s-au întâlnit cu cei care le-au fost elevi şi care acum au fiecare drumul său în viaţă. După acest eveniment emoţionant, în care s-au depănat amintiri, atenţia tuturor s-a îndreptat către terenul de sport. Astfel a fost inaugurat „Spaţiul Public de Recreere – Teren de sport”, unde a avut loc un meci demonstrativ între vechea şi noua echipă de fotbal a comunei.

A fost o zi importantă pentru toţi locuitorii comunei, iar reprezentanţii administraţiei publice locale au depus toate eforturile pentru ca această zi să rămână în memoria tuturor.

„Am încercat să cuprindem cât mai multe manifestări cu ocazia zilei comunei. De dimineaţă am participat la o slujbă religioasă la Biserica ortodoxă din localitate, după care am depus coroane la troiţă. După depunerea de coroane ne-am deplasat la căminul cultural, care a fost inaugurat cu puţin timp înainte. Acolo a avut loc o întâlnire peste generaţii. Un alt moment important a fost inaugurarea terenului de sport, unde a avut loc şi un meci demonstrativ de fotbal. Eu le doresc locuitorilor din Sîntămăria Orlea multă sănătate şi cât mai multe împliniri împreună”, a precizat Dumitru Oprean, primarul comunei.

Evenimentele dedicate Zilei comunei Sîntămăria Orlea au continuat cu un spectacol extraordinar de muzică populară, susţinut de renumiţi înterpreţi de folclor. Pe scenă au urcat Nicoleta Voica, Adrian Stanca, Oana Stanca, Raluca Stanca, Felicia Stoian, Mariana Suciu, Maria Dan Pauceanu, Adina Hada, Denisa Mureşan, Doru Poşuş, Norica Haţegan, Lorena Tăşală, Lavinia Zelneanu, Ioan Simulescu, Grupul de căluşeri ai comunei Sîntămăria Orlea. Seara s-a încheiat cu un spectacol de muzică uşoară susţinut de trupa Kripton şi cu un superb foc de artificii.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − nouă =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hoț prins la Orăștie         PICTURĂ PE STICLĂ REPREZENTÂND SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL         Circulația s-a deblocat pe DJ 668, la Streisângeorgiu         Vizitează județul Hunedoara și locurile sale de poveste         Mircea Moloț: „Faptul că PNL trâmbițează un așa zis program de relansare economică nu este deloc rău. Rău este că…”         Șofer băut, cursă periculoasă pe un bulevard din Deva         Accident grav pe Strada Mihai Eminescu, din Deva, produs de o tânără         Restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2         Ce a rămas după incendiul care a mistuit fosta Școală de ucenici din combinatul Hunedoara         S-a deschis ștrandul din Hunedoara         Prostituție sub amenințarea unei grupări de interlopi din Valea Jiului         S-au publicat rezultatele la Bacalaureat. 9 elevi de nota 10 în județul Hunedoara         Trafic rutier închis temporar pe strada Hărăului         Mineri intoxicați cu fum și gaze toxice în subteranul Minei Livezeni         Cristian Coroiescu, liderul ALDE Călan, candidează la Primăria Călan         Mocănița va circula din nou, în această vară, pe calea ferată îngustă Brad – Crișcior         Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi modernizată         ÎN SPATELE VITRINEI         Ultima zi de plată a impozitelor locale, cu bonificație         Un șofer băut a distrus două mașini