Vitralii – iunie-august 2016

Ultimul număr din publicația „Vitralii – Lumini și umbre” (revista veteranilor din Serviciile Române de Informații), 27 din iunie-august 2016, propune o nouă serie de texte interesante, aducând informații mai puțin cunoscute despre evenimente și oameni, totul dintr-o perspectivă istorică inedită.

 

Prima parte a revistei pune în dezbatere un eveniment și o carte. Este vorba despre lansarea volumului „Apărarea ordinii constituționale. Perspectiva unui ofițer de informații” al generalului în rezervă Vasile Mălureanu. În fapt, volumul pus în atenția celor interesați, cuprinde o colecție de articole scrise de autor, texte care vin să prezinte „gândurile, convingerile și acțiunile întreprinse pentru apărarea Constituției României”. Generalul Mălureanu vorbește, astfel, încercând să reconstituie, din perspectiva unui ofițer de informații, anumite aspecte din activitatea personală și din activitatea colegilor săi din sistemul de apărare al statului român.

Fără a fi citit, încă, acest volum, din opiniile unor lectori se întrevede o carte nu ușor de abordat și care, fără îndoială, va provoca multe dispute în legătură cu evenimentele și fapte urmărite de autor. În orice caz, este vorba despre un eveniment editorial și această recuperare istorică nu poate fi decât folositoare pentru cei care își doresc să înțeleagă mai bine istoria românilor într-o perioadă complicată. Și, cum perspectiva publică generală asupra serviciilor române de informații, mai ales cele din perioada de dinainte de 1989, apare deseori viciată de tentația de a desființa, fără a selecta cu obiectivitate, credem că avem la dispoziție o lectură necesară.

Tot în acest număr din „Vitralii – Lumini și umbre” mai găsim o interesantă expunere despre „incredibila existență a lui Ilie Cătărău-Catidi”, în fapt o încercare de recuperare biografică a unei personalități atipice, text semnat de generalul de brigadă (r) Vasile Maierean.

Pentru iubitorii istoriei celor două războaie mondiale, cu detaliile complicate pre și post belice, este interesant de citit și un „preludiu la campania Armatei Române din anul 1916”, sub titlul „Războiul informațional al României cu Puterile Centrale în perioada așa-zisei neutralități armate (1914-1916)”, text semnat de col. (r) dr. Aurel V. Vlad.

Personal, am găsit extrem de interesantă partea a patra din sinteza elaborată de generalul (r) Vasile Mălureanu sub titlul „Opoziția oamenilor de cultură față de regimul Ceaușescu. Opoziția în celelalte țări comuniste din Europa de Est: Cehoslovacia, Ungaria, R.D. Germană, Bulgaria”. O sinteză simplă și ușor de urmărit, folositoare oricui este interesat să înțeleagă atmosfera, evenimentele și faptele care au dus la căderea comunismului în Europa.

Alte titluri care atrag atenția în ediția cu numărul 27 din revista veteranilor din Serviciile Române de Informații ar fi: „Despre veterani și nu numai”, „Respect pentru memoria lui Ion Stănescu!”, „„Dosarele albe”, instrument de intrigă și dezbinare”, „Corupția – amenințare pentru securitatea națională – un punct de vedere”, „Globalizarea și spionajul”, „Planuri și scenarii vizând dezmembrarea României” sau „UE, dragostea noastră!”.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITATE
Tentativă de omor la Orăștie         Ce măsuri sunt luate după tragedia din Sarmizegetusa Regia         Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva deschis circulației         Drumul spre Poiana Pelegii se deschide parțial         ANI: Răzvan Mareș, în conflict de interese         Veste uriașă pentru șoferi: Se deschide Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva         PREZIDENŢIALE 2019. Liberalii hunedoreni strâng semnături pentru Klaus Iohannis – Preşedinte         Fizioterapie și kinetoterapie sau relaxare și întreținere. Toate într-un singur loc: la cabinetul C.A.R.P. Solidaritatea Simeria         Este Deva o destinație turistică?         43 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj – Deva deschiși până la sfârșitul lunii august         CNAIR: Lotul 4 Lugoj – Deva a fost recepționat dar nu poate fi deschis circulației         Festivalul Plăcintelor pădureneşti la Poiana Răchițelii         Blocaj pe Autostrada Lugoj – Deva, înaintea inaugurării Loturilor 3 și 4. Probleme grave semnalate de CNAIR         Parcare privată înființată ilegal în centrul Devei         Recepția a 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva este programată luni         ASEDIU POLITIC LA FABRICA DE ARMAMENT. Un demnitar a dat spargere la actele SRI, e anchetat penal şi promovat de PSD         CU NATURA NU TE POŢI PUNE! Dar de prostia vasileştilor din PSD ne putem lua?         Prima ediție a Festivalului medieval „Ioan de Hunedoara” a strâns peste 10.000 de participanți         Peste 20 de milioane de euro vor fi investiţi în lina verde de autobuze electrice din Valea Jiului         Accident mortal pe Dealul Hațegului