VEDETĂ DE DOCUMENTAR CANADIAN: Magyarosaurus dacus, dinozaurul de la Haţeg

Documentarul a  fost produs de Anna Cooley, fiica lui Brian Cooley, cel care a realizat dinozaurul în mărime naturală, pentru Geoparcul Dinozaurilor „Ţara Haţegului”, şi care a străbătut o jumătate de glob, pentru a-l aduce pe Magyarosaur acolo unde îi este locul: acasă, la Haţeg.

La sfârșitul săptămânii trecute, documentarul Annei Cooley a avut premiera la Calgary, iar artista îl va înscrie într-o serie întreagă de festivaluri de renume. Hunedorenii îl vor putea vedea, cel mai probabil, anul viitor. Ce înseamnă acest film și ce a însemnat experiența românească, aflăm chiar de la Anna Cooley.

• Ai realizat acest documentar, “A Sauropod Abroad” („Un sauropod peste graniţe”) după ce ai călătorit, alături de părinţii tăi, cei care l-au construit din fibră de sticlă în mărime naturală, respectând întocmai nu doar dimensiunile, ci şi anatomia lui Magyarosaurus Dacus. Ce a însemnat pentru tine acestă călătorie spre inima României?
• O călătorie emoţionantă, care a durat mai bine de o lună. Este ceva uluitor să experimentezi o asemenea aventură şi toate reacţiile care vin la pachet cu ea.

• Eşti regizor şi producător de film. Cum a apărut ideea ca tu să-i însoţeşti pe părinţii tăi în călătoria lor spre Geoparcul Dinozaurilor, până la Haţeg?
• Păi, de fapt, după ce au terminat dinozaurul, ei s-au gândit să mă invite, tocmai ca să filmez tot parcursul, iar la final să însăilez toată povestea într-un documentar. A fost ceva extraordinar, pentru că dinozaurul a venit pe vapor, în timp ce noi am luat avionul şi l-am aşteptat în Belgia, la Antwerp. Din păcate, din cauza vremii, Magyarosaurul a întârziat zece zile, aşa că tot planul nostru iniţial a fost dat peste cap. A trebuit să ne reorganizăm pe loc, ca să străbatem Europa, până în România. Sora mea, Emily, s-a ocupat de organizare. Şi nu putem spune că a trece un dinozaur prin vamă este un lucru uşor… (râde).

• Care a fost parcursul vostru?
• Franţa, unde am expus dinozaurul chiar în faţa turnului Eiffel şi am plecat de acolo, rămânând să urmărim reacţiile trecătorilor, care erau foarte intrigaţi: ce caută o asemenea creatură aici? Apoi Germania, unde am fost invitaţi la un geoparc, Austria, ne-am oprit la Balaton, în Ungaria, a urmat Deva, Budila, un sat din judeţul Braşov, Tulcea şi o plimbare prin Deltă, am ajuns cu dinozaurul la Marea Neagră, la Bucureşti şi, în final, înapoi la Haţeg.

• Am văzut fotografiile cu Magyarosaurul în apa Mării Negre. Cum de v-aţi gândit să străbateţi toată România pentru a ajunge acolo?
• Părinţii mei şi-au dorit mult să ajungă cu el la Marea Neagră. A fost o dorinţă de-a lor. Toată lumea, pe plajă, era uimită. Se întrebau ce avem de gând să facem şi au fost impresionaţi de faptul că au putut să atingă dinozaurul care chiar părea „în apele lui” în valurile Mării Negre.

• România este cel mai îndepărtat punct de pe hartă unde Brian Cooley, tatăl tău, a mers pentru a „livra” un dinozaur?
• Părinţii mei au construit dinozauri care au ajuns în Japonia, Coreea, Spania, Statele Unite, România, aşa că… poate cel mai îndepărtat punct ar fi Japonia. Depinde cum te uiţi pe hartă. Însă doar pentru Magyarosaurus dacus a bătut atâta drum toată familia, din Canada, până în estul Europei.

• Cu sinceritate, cum ai găsit România?
• Foarte diferită de Canada. Foarte frumoasă, cu peisaje extraordinare, cu foarte multă istorie, a fost impresionant. La noi, rareori ai să găseşti o clădire veche de 100 de ani. Pe când voi aveţi castele şi cetăţi vechi de şapte secole! Toate ar putea fi puse minunat în valoare, dacă politicienii şi-ar îndrepta mai mult atenţia asupra lor, eliminând corupţia. Oricum, toată familia mea iubeşte România – arhitectura, oamenii, mâncarea, diversitatea naturii, castelele, fortăreţele… Mâncarea la noi se cam rezumă la cartofi şi hamburgeri, pe când voi aveţi atâtea sortimente de brânză, pâine, cârnaţi, palincă… E foarte probabil că, într-o zi, ne vom întoarce.

• Ce mai mare grijă a voastră, ca echipă, pe drum, care a fost?
• Să nu cumva să lovim dinozaurul. Drum a fost un pic cam nebunesc! Am dat peste o mulţime de căruţe şi cai, uneori şoseaua se îngusta foarte tare… Asta a fost cam înspăimântător.

• Cel mai emoţionant moment al călătoriei…
• Au fost multe: şi sosirea dinozaurului dezasamblat cu vaporul, asamblarea lui, sosirea la Marea Neagră, dar şi popasul făcut în Budila, o localitate de lângă Braşov, unde oamenii erau destul de săraci. Au ieşit în stradă, cu mic cu mare, să vadă Magyarosaurul. Pentru ei a fost ceva teribil de neobişnuit. Sunt foarte săraci şi au şanse puţine de a merge să viziteze muzee. Şi la Haţeg a fost foarte emoţionant. Regret foarte mult că nu am putut să înţeleg tot ce vorbeau oamenii! Mi-aş fi dorit să pot vorbi româneşte!

• Cât a costat realizarea documentarului?
• Păi, munca a fost făcută voluntar, aşa că valoarea costurilor a însemat doar chetuleli de transport şi cazare, costurile călătoriei, adică 36.000 de dolari canadieni.

• Ca profesionist al filmului, care este visul tău? Ce doreşti să faci în următorii zece, douăzeci de ani?
• Ca regizor şi producător îmi doresc să pot face film. Şi nu doar documentar. De curând, spre exemplu, am lucrat şi la una dintre scenele realizate pentru arhicunoscutul „The Revenant”. A fost foarte mult de muncă, fizic vorbind.

• Cât priveşte documentarul tău „A Sauropod Abroad”, ce urmează acum, că el a fost difuzat în Canada, la Calgary?
• Voi încerca să merg cu filmul meu în cât de multe festivaluri, în Statele Unite, dar şi în Europa. Am organizat o primă vizionare a lui acasă, aşa că, dacă vreau să îl pot înscrie la festivaluri, trebuie să mă opresc aici.

• Ce îţi place şi ce nu îţi place? Aşa… în general… la viaţă.
• Nu îmi place să mă lupt ca să câştig bani din munca mea. În schimb foarte multă bucurie îmi aduce Lola, căţeluşa mea, un labradoodle fermecător!

• Descrie, te rugăm, pentru publicul hunedorean, călătoria în România, în trei cuvinte, cu menţiunea că vă aşteptăm să reveniţi.
• Trei cuvinte… O aventură nebunească în sensul bun al cuvântului, foarte frumoasă şi, mai ales, emoţionantă. De altfel, documentarul meu chiar asta vrea să facă: să aducă în faţa publicului povestea părinţilor mei, doi profesionişti specializaţi pe reconstruirea dinozaurilor şi impactul pe care l-a avut această călătorie asupra lor. Este o poveste personală. Înainte de a pleca de acasă nici nu am realizat ce impact va avea călătoria asta asupra noastră, a tuturor. Este foarte probabil că vom reveni la voi.

Ce este, de fapt, Magyarosaurul, „şopârla ungurească”?

Macheta sauropodului Magyarosaurus dacus, unicat la nivel mondial, are aproximativ şapte metri lungime şi peste trei metri înălţime. Este realizată în mărime naturală de către paleoartistul canadian Brian Cooley şi soţia sa, Mary Ann Wilson, cu o deosebită atenţie pentru detaliile ştiinţifice. Iniţial numit „Titanosaurus dacus” , de către baronul Nopcsa, în 1915, dinozaurul a fost reîncadrat în 1932 de către Friedrich von Huene şi botezat „Magyarosaurus dacus”, după primul naş al sauropudului. După ce a părăsit Canada, ţara în care a fost realizat, dinozaurul a străbătut Oceanul Atlantic şi şi-a început periplul european la Antwerp, în Belgia. Apoi a trecut prin Paris, a străbătut Germania, Austria şi Ungaria, unde a făcut o oprire la Geoparcul Bakoni-Balaton. Destinaţia finală a fost Centrul de Ştiinţă şi Artă din comuna General Berthelot, aflat pe teritoriul Geoparcului Dinozaurilor. Readucerea la hunedoara a lui Magyarosaurus dacus este doar începutul unui proiect ambiţios – realizarea în comuna General Berthelot din judeţul Hunedoara a Muzeului Dinozaurilor din Transilvania. Reprezentanţii Geoparcului şi-au propus ca în următorii ani să transforme Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului într-un centru de excelenţă în domeniul educaţiei, cercetării, dezvoltării durabile şi turismului.

Sursa foto: Anna Cooley