Vechea autogară din Hunedoara. Focar de infecţie şi adăpost pentru aurolaci

În trecut locul era printre cele mai aglomerate din municipiu, iar acum a ajuns o ruină

autogara hunedoara (1)Fosta autogară din Hunedoara este istorie, însă rămăşiţele ei dau fiori celor care se aventurează în acest loc.

Peisaj dezolant

De aproape un deceniu, nimeni nu s-a mai îngrijit de soarta ei. Cei de la Primăria Hunedoara susţin că clădirea şi parcarea fostei autogări, situată în vecinătatea gării, a unui hipermarket şi a noii autogări, aparţin unei firme private.

„Au fost date amenzi societăţii în proprietatea căreia se află terenul şi imobilul unde a funcţionat fosta autogară, pentru lipsa igienizării zonei”, a informat Primăria Hunedoara. Dincolo de mizeria lăsată să se extindă timp de mai mulţi ani, clădirea ruinată a devenit adăpost pentru oamenii străzii şi consumatorii de aurolac. „Aceştia pot fi văzuţi frecvent, ieşind dintre ruinele autogării pentru a cerşi. Sunt inclusiv copii cei care trag aurolac din pungă. Apoi vin la cerşit în faţa gării şi în parcarea magazinului”, se plânge Ioan, un şofer de microbuz. De câţiva ani, ruinele sunt mascate de bannerele în care reprezentanţii hipermarketului îşi prezintă ofertele, insuficient însă pentru a schimba înfăţişarea fostei autogări. În clădirea dezafectată, în urmă cu doi ani, doi minori au fost atraşi de un tânăr şi abuzaţi sexual. Peisajul dezolant al fostei autogări este completat de priveliştea pustie a gării din Hunedoara. Clădirea gării, considerată un monument de arhitectură reprezentativ pentru deceniile trecute se degradează treptat, iar cele mai multe dintre spaţiile ei, devenite nefuncţionale, au fost închise şi lăsate în ruină. (Daniel Guţă)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Hoții au făcut praf o biserică din Vulcan. Alte două lăcașuri au fost călcate de spărgători         Accident în Deva. Un taximetrist băut a făcut ravagii pe bulevard         Tribunalul Hunedoara și-a prezentat bilanțul pe anul 2019         ALDE va avea liste și candidații proprii la alegerile locale         Evaluarea Sarmizegetusei Regia. Suma uriașă la care a fost estimată cetatea dacică         Zeci de oameni au primit ajutor la Adăpostul de noapte din Deva         Bugetul municipiului Deva pe anul 2020 în dezbatere publică         Șoseaua din Pasul Vulcan interzisă mașinilor pe timpul iernii         „HOŢULUI DE HOŢIE ÎI E FRICĂ” Criza alimentelor de la Spitalul Judeţean şi apelul (ipocrit) la responsabilitate         Casă mistuită într-un incendiu         Centrul Județean pentru Managementul Situațiilor de Urgență împlinește 6 ani de la primul apel. Bilanțul instituției         Focar de pestă porcină africană. Mai mulți mistreți au fost găsiți morți         Greva muncitorilor de la SEWS R Deva a încetat. Oamenii au obținut o victorie uriașă         Medicii și conducerea spitalului din Deva se contrazic pe meniul bolnavilor: „Este o situație extrem de gravă”         Șofer inconștient, manevră criminală pe DN 7. Scena șocantă înregistrată de o cameră de bord         BIROCRAŢIA, ETERNA BOALĂ A SPITALELOR. Prefectul judeţului Hunedoara intervine în criza tomografului de la Deva         DESCOPERIRE. În “patria” Dinozaurilor Pitici. Ciorile erau exagerat de mari         Angajații SEWS-R Deva au intrat în grevă, fabrica e în fierbere. Conducerea companiei încearcă să oprească protestul         Arestări în cazul prostituatei de lux din Deva snopită în bătaie după ce a refuzat un italian         Tânără prostituată snopită în bătaie într-un apartament din Deva, la comanda unui italian