Vaccinul hexavalent pentru bebeluşi a ajuns în judeţ

Părinţii se pot prezenta la medicii de familie cu sugarii în vârstă de două şi şase luni care trebuie imunizaţi cu acest tip de vaccin, 3.074 de doze fiind recepţionate de DSP Hunedoara  

vaccin

Peste 3.000 de doze de vaccin hexavalent (DTPa-VPI-Hib-Hep B = vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B) au ajuns în depozitele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, fiindcrepartizate de către Ministerul Sănătăţii.

În cabinetele medicilor de familie

Potrivit Programului Naţional de Imunizare, vaccinul hexavalent se aplică copiilor în vârstă de două şi şase luni, la cabinetele medicilor de familie pentru imunizarea sugarilor împotriva unor boli infecţioase grave cum ar fi poliomelita, hemofilia sau hepatita B. “Trasmitem tuturor mămicilor din judeţ care au copii sugari că în judeţul Hunedoara există vaccin conform “Calendarului vaccinărilor în România 2013”, iar vaccinarea este singurul tip de prevenţie eficient împotriva unor boli infecţioase care pun în pericol sănătatea copiilor”, spune Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.

Protejaţi împotriva bolilor infecţioase şi transmisibile

Potrivit Calendarului vaccinărilor, bebeluşii trebuie imunizaţi încă din maternitate, urmând ca la două, patru, şase, 12 şi 14  luni părinţii să se prezinte la medicul de familie pentru a respecta schema de vaccinare a micuţilor. De asemenea, între vârsta de patru şi opt ani, copiii trebuie imunizaţi din nou, ca metodă de profilaxie împotriva bolilor infecţioase sau transmisibile atât la medicul de familie, cât şi în campaniile şcolare, odată cu intrarea într-o colectivitate mai numeroasă.

[box border=”full”]

Interes tot mai scăzut

În ciuda campaniilor efectuate de către medici sau chiar de asociaţiile de pacienti, care încurajează vaccinul ca măsura de profilaxie, interesul populaţiei este tot mai scăzut, faţă de campaniile de vaccinare. Motivele ar fi, pe de o parte dispariţia multor boli de pe teritoriul României tocmai datorită vaccinării, iar pe de altă parte, existenţa unui curent la nivel global prin care vaccinarea este atacată de diverse grupuri, în ceea ce priveşte acest tip de prevenţie, singurul demonstrat ca eficient.

[/box]

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Scandal uriaș într-un club din Deva. Cornel Mărgan și alți doi interlopi s-au bătut. Cei trei au fost reținuți         Elevă din Orăștie dată dispărută         O tânără căutată de șapte ani pentru crimă a fost prinsă în Italia         Ordin de protecție provizoriu pentru un soț agresiv         SE APROPIE 1 DECEMBRIE. Programul manifestărilor de „Ziua Națională” de la Hunedoara         LA CASTELUL CORVINILOR. „Medieval Robotics Day”         LA DEVA. Lansarea strategiei pentru consolidarea administrației publice         INFRASTRUCTURĂ. Tunelul feroviar Turdaș a fost deschis circulației         A FOST ODATĂ… Zece ani de la dispariția mocăniței de la Hunedoara         Intervențiile de la Cetatea Costești vor fi reluate la primăvară         TOP 3 ținute cool pentru birou atunci când ești în criză de timp și idei!         Ce spun șefii Parcului Național Retezat despre „măcelul pădurilor” prezentat de activiștii de mediu         EVENIMENTUL ÎN TURISM. Târgul de Turism al României 2019 – încă un pas spre disoluţie         Povestea unui alergător la 51 de ani. Forrest Gump de Valea Jiului: Fuge 500 kilometri lunar şi mănâncă pită cu slană         Scrisoare deschisă către politicienii din USR – PLUS Hunedoara         Kogaionon, „muntele sfânt al dacilor“. Zece argumente pentru care locul sacru al strămoșilor noștri era Vârful Godeanu         Bărbat plecat la cules de ciuperci, rătăcit în Munții Orăștiei         Foştii anchetatori ai lui Traian Berbeceanu cer scoaterea cărții sale de pe piaţă         Teodora Larisa Petruț şi prospețimea poeziei         Lucian Heiuş le cere demisia. Trei politruci PSD cu funcţii publice ar trebui să plece din posturi