5.4 C
Deva
joi, aprilie 18, 2024

Unii mai prieteni decât alţii. Înfrăţiţi cu cinci localităţi, dar mai apropiaţi de maghiari

Maghiarii din Varpalota – Ungaria sunt cei mai buni prieteni au oficialilor din Primăria Petroşani şi sunt nelipsiţi de la acţiunile importante ale municipalităţii. Asta deşi administraţia publică locală a înfrăţit de-a lungul timpului municipiul şi cu alte 4 localităţi din afara graniţelor ţării.

varpalotaMunicipiul Petroşani este înfrăţit cu cinci localităţi din  afara graniţelor ţării, dar prietenia cu maghiarii din Varpalota este mai strânsă. Schimburi reciproce de experienţă, vizite de ambele părţi, excursii pentru copii sau planuri comune de viitor, toate s-au regăsit pe parcursul celor aproape 16 ani de înfrăţire între cele două localităţi prietene. Oficialii din Ungaria s-au aflat foarte des în municipiul Petroşani de când s-a semnat protocolul, cu prilejul diverselor evenimente organizate de municipalitate, aşa încât se simt aici aproape ca la ei acasă, dar şi viceversa este la fel de valabilă. „Relaţia de prietenie dintre cele două oraşe a fost, de-a lungul anilor, benefică pentru cetăţenii ambelor localităţi, în fiecare an, organizându-se tabere pe bază de reciprocitate pentru elevii din şcolile generale. Astfel, în fiecare an, elevii cu rezultate bune la învăţătură, pot merge la Varpalota, iar elevii din Varpalota, în aceeaşi perioadă, vin în tabără la Petroşani. De asemenea, relaţiile de prietenie dintre instituţiile celor două localităţi se manifestă pe diferite planuri, prin vizite oficiale, prin diverse expoziţii şi târguri la care participă reprezentanţi ale ambelor localităţi, de-a lungul timpului, prin bunele relaţii de colaborare obţinându-se schimbul intercultural”, spun oficialii din Primăria Petroşani. În 1998, prin Hotărârea de Consiliu Local din luna aprilie, s-a aprobat înfrăţirea între cele două oraşe, evenimentul oficial având loc la data de 28 august 1998, la Varpalota,

Încă 4 prieteni internaţionali

 

Puţin sunt cei care ştiu însă, că Petroşaniul nu este înfrăţit doar cu localitatea maghiară, ci mai are fraţi administrativi şi în alte ţări. Astfel, până la ora actuală, Petroşaniul a semnat cinci documente de înfrăţire cu localităţile Bansko – Bulgaria, Ponte nelle Alpi – Italia, Nova Zagora – Bulgria, dar şi Smedjebacken din îndepărtata Suedie. Din Bansko, o superbă staţiune montană din Bulgaria,  oficialii din Petroşani s-au inspirat când au gândit proiectul de dezvoltare a staţiunii Parâng, sperând într-o relansare a turismului de aici. Bansko, cu o populaţie de aproximativ 10.000 locuitori, este una dintre cele mai moderne staţiuni de schi din Bulgaria. Oraşul se află la poalele munţilor Pirin, chiar sub cea mai înaltă şi mai frumoasă parte a acestuia. Zona de schi se întinde între 2000-2600 m altitudine şi graţie facilităţilor excelente pentru schi şi pentru alte sporturi de iarnă, combinate cu arhitectura unică a oraşului, Bansko s-a transformat, de-a lungul anilor, într-una dintre destinaţiile favorite pentru schi şi snowboard din Europa.  Înfrăţirea dintre cele două oraşe s-a realizat, într-un cadru festiv, la Primăria municipiului Petroşani, în data de 24.10.2008.

Despre prietenia cu Nova Zagora se ştiu încă şi mai puţine, deşi datează din anul 2002, când a fost aprobată înfrăţirea printr-o hotărâre a Consiliului Local.

Cât priveşte localitatea Smedjebacken – Suedia, lucrurile sunt parcă şi mai înceţoşateSmedjebacken se găseşte în partea centrală a Suediei şi a devenit, în anul 1990, unul dintre municipiile ecologice ale ţării respective.  Colaborarea dintre peroşeneni şi suedezi a fost pusă în cadrul Proiectului „EU-Villages-meeting points for citizens in Europe („Oraşe în Europa-puncte de întâlnire pentru cetăţeni europeni”), derulat între 2006-2008, la care municipiul Petroşani a participat, alături de Smedjebacken şi alte 2 oraşe din Cipru şi Irlanda. Prin HCL 342/20.12.2007 s-a aprobat Acordul de înfrăţire între municipiile Petroşani şi Smedjebacken, iar înfrăţirea oficială a avut loc, în cadru festiv, cu participarea reprezentanţilor autorităţilor locale implicate, în 03.03.2010, la Petroşani.

Centrul pentru copiii cu Sindromul Down
De la italienii din Ponte nelle Alpi, Petroşaniul are, în schimb, un modern centru pentru copiii cu Sindromul Down şi nu numai. În anul 2002, ia fiinţă, la Petroşani, „Asociaţia Comitato Pollicino – un surâs pentru copiii din România” al cărei obiectiv principal, încă de la început, a fost construirea unui edificiu care să găzduiască copiii cu probleme speciale. În august 2005 se încep lucrările la Casa Pollicino, iar peste doi ani au demarat şi lucrările de instalaţii şi finisaje care au fost efectuate în special prin contribuţia grupurilor de voluntari din zona Belluno. Casa Pollicino reprezintă şi astăzi un edificiu extrem de important atât pentru copiii cu probleme speciale cât şi pentru părinţii acestora. Înfrăţirea dintre cele două localităţi s-a realizat în noiembrie 2003, la Ponte nelle Alpi.

Întrebarea este, totuşi, de ce Petroşaniul este, sau cel puţin pare, mai prieten cu maghiarii decât cu restul „fraţilor”, iar aceştia sunt mai prezenţi la activităţile derulate de municipalitate. Nicolae Taşcă, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Petroşani ne oferă explicaţia: „Aceştia sunt mai receptivi la propunerile venite din partea administraţiei publice locale decât ceilalţi”.

 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/