Un pas până la redeschiderea Spitalului din Petrila

Spitalul de la Petrila este la un pas de a fi redeschis, chiar dacă sunt deja câteva zile de întârziere faţă de termenele propuse iniţial.

spital-petrilaAutorizaţia de funcţionare a fost primită, iar lucrările de reparaţii sunt finalizate. Aşa că, în curând, bolnavii vor putea deschide din nou porţile Spitalului Orăşenesc Petrila, ce va funcţiona ca o secţie a Spitalului de Urgenţă Petroşani.

„Avem autorizaţie de funcţionare şi s-au făcut demersuri la Casa de Asigurări de Sănătate pentru a obţine finanţare. Noi am finalizat lucrările de reparaţii şi igienizări şi aşteptăm verdictul de la Casă, iar în câteva zile putem să-i dăm drumul”, a explicat primarul oraşului Petrila, Ilie Păducel.

La Petrila s-a înfiinţat singura Secţie de Îngrijiri Paleative din Valea Jiului şi chiar din judeţul Hunedoara, unde bolnavii cu afecţiuni oncologice, aflaţi în fază terminală, pot primi ajutor medical de specialitate. Sunt 15 paturi care aparţin de Spitalul de Urgenţă din Petroşani, spitalul din Petrila comasându-se cu cel de la Petroşani. De asemenea, tot aici sunt încă 15 paturi pentru medicină Internă şi Boli Cronice. Lucrările de reparaţii şi igienizare la unitatea medicală au costat aproximativ 10.000 de lei şi au fost suportate din bugetul local al oraşului Petrila.

Spitalul de Boli Cronice din Petrila, care avea 70 de paturi, şi-a închis porţile în luna aprilie 2011, odată cu aplicarea programului guvernamental de restrângere a reţelei de unităţi medicale. De atunci s-au tot făcut demersuri pentru redeschiderea acestuia, iar în cele din urmă demersurile au reuşit, însă prin transformarea spitalului în secţie externalizată a SUP.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

șase − 2 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Noi incendii de pădure în județ         A fost lichidat focarul de pestă porcină din județ         Clădirea fantomă din Parcul Corvin va fi demolată, la peste un deceniu de la abandonarea ei         DRÄXLMAIER Hunedoara a investit 80.000 de euro în ateliere pentru elevii şcolii profesionale         Lansarea implementării proiectului: ,,Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva, monument al naturii și istoric cu valoare turistică ridicată din Municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I”, cod SMIS 122812         Mega-construcțiile părăsite ale căii ferate Deva – Brad         CULTURA PRIETENIEI, PRIETENIA CULTURII heART COUTURE, un proiect al regăsirii prin intermediul artei         14 acțiuni de stingere a incendiilor de vegetație uscată         Șofer de 87 de ani implicat într-un accident mortal         Tragedie în penitenciar. Un polițist a fost găsit mort         Șofer băut oprit după ce a făcut ravagii pe străzile din Petroșani         Violență în familie. Tânără bătută de soț cu pumnii         CNAIR reclamă defecte și degradări pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj -Deva         Igienizarea covorului din casa – mentinerea sanatatii intregii familii         Cearta în familie, una dintre cele mai neobișnuite situații pentru care ai putea avea nevoie de-un împrumut         Castelul Corvinilor a intrat în șantier         Accident grav pe șoseaua Hunedoara – Deva         Un tânăr a furat o mașină și a provocat un accident         PĂREREA SPECIALISTULUI NICULESCU. Este sau nu este fierul vechi adevărata miză la Mintia?         Carmen Hărău : „ Dăncilă a plecat, dar PSD a rămas!”