Sunt aşteptaţi peste 3.000 de turişti. Distracţie sub 0 grade la Festivalul Oamenilor de Zăpadă

Tradiţionalul concurs al formelor create din zăpadă va avea loc în acest weekend în staţiunea montană Straja

om de zapada

O nouă ediţie a Festivalului Oamenilor de Zăpadă va avea loc în această sâmbătă în staţiunea montană Straja. Turiştii sunt invitaţi de către organizatori să îşi pună imaginaţia la treabă şi să creeze cele mai năstruşnice figurine din zăpadă, mai ales că materia primă este din belşug. Evenimentul este organizat de ani de zile, de cabanierii din zonă, în timpul anotimpului rece, pentru promovarea potenţialului turistic al pârtiilor de schi din Masivul Vâlcan.

Cele mai interesante creaţii vor fi premiate

“Concursul oamenilor de zăpadă, ce se adresează tuturor turiştilor, indiferent de vârstă va debuta sâmbătă dimineaţa. Timpul alocat creaţiilor din zăpadă este până în jurul orei 13, când juriul va nota toate lucrările înscrise în concurs. Concurenţii care vor construi cei mai reuşiţi oameni din zăpadă, vor fi premiaţi”, spune Emil Părău, unul dintre organizatori. An de an tot mai mulţi turişti au răspuns provocării, iar staţiunea a fost împânzită de figurine din zăpadă, dintre cele mai fantezite, în funcţie de imaginaţia şi răbdarea creatorului.

Condiţii de schi excelente

La acest sfârşit de săptămână la Straja sunt aşteptaţi peste 3.000 de turişti, locurile de cazare fiind ocupate în totalitate. Condiţiile sunt excelente pentru schi, startul de zăpadă de pe pârtii, măsurând între 80 şi 100 de centimetri.

Accesul către staţiunea Straja se poate face cu maşina, pe drumul judeţean Lupeni-Straja, sau cu telegondola, staţia de plecare fiind în oraşul Lupeni, la fostul telescaun. (Luana Giuhat)

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

patru × 4 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Imaginea Nadiei Comăneci a trecut chinuit prin votul CL Deva         PERFORMANȚĂ Un devean, campion european la Securitate Cibernetică         Reparații capitale pe cel mai riscant tronson al căii ferate Simeria – Petroșani         Incendiu la o cabană din lemn în Almașu Sec         Tânăra rănită în accidentul de motocicletă are nevoie urgentă de sânge         Accident rutier pe șoseaua Deva – Hunedoara         LANSARE proiect „Realizarea Muzeului Civilizației Dacice cu reabilitarea și modernizarea străzilor de acces, în Municipiul Orăștie”,cod SMIS: 123893         Accident cumplit cu motocicleta pe șoseaua Hațeg – Caransebeș. Un tânăr a murit, prietena sa se zbate între viață și moarte         Tânăr rănit grav în două accidente rutiere petrecute în aceeași zi         Accident rutier grav în Petroșani         Prin programul de practică organizat, Star Transmission & Star Assembly sunt „fabricanţi” de absolvenţi cu experienţă         Un agent de pază de la Spitalul Județean din Deva s-a revoltat împotriva medicilor de la Urgență         Zeci de jandarmi mobilizați pentru căutarea unei copile de 11 ani         A început expertiza pe Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         Accident rutier pe DN 66: trei oameni au fost răniți         Guvernul şanselor ratate pentru România a fost demis!         Salonul Hunedorean al Cărții         CONCURS. “Citești și câștigi”, în plină desfășurare         PE MUNTE. Cetățeni străini, salvați de jandarmi         Tânără condamnată după ce ascuns droguri în vagin pentru a le livra deținuților