Sub semnul Sfintei Varvara. Ocrotitoarea minerilor, serbată la Petroşani

Pentru prima dată în istoria sa, municipiul Petroşani îşi va sărbători ocrotitoarea, pe Sfânta Muceniţă Varvara.

UntitledConsilierii locali din Petroşani au aprobat alocarea sumei de 2.500 de lei pentru a organiza mai multe manifestări dedicate Sfintei Mari Muceniţe Varvare, ocrotitoarea Petroşaniului, care este serbată în data de 4 decembrie. „Acţiunea, organizată n colaborare cu şcolile gimnaziale din municipiu, constă într-un concurs de religie, cu tematica „Sfânta Mare Muceniţă Varvara – Ocrotitiarea Municipiului Petrroşani. Vor participa cinci şcoli gimnaziale, cu echipaje formate din câte 4 elevi/ şcoală, din clasele V – VI”, a declarat primarul m unicipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi. Iar participanţii vor primi, la final, diverse premii, indiferent de locul pe care se situează.

Reamintim că, în urmă cu două luni, consilioerii locali au hotărât în şedinţă ca municipiul Petroşani să stea sub semnul Sfintei Muceniţe Varvara, ocrotitoarea minerilor. Pentru ca Sfânta Varvara să fie declarată patron spiritual al urbei, municipalitatea de al Petroşani a obţinut şi avizele Episcopiei Devei şi Hunedoarei, Parohiei Romano – Catolice „Sf. Varavara”, parohiei Reformate Petroşani, precum şi pe cel al Parohiei Bisericii Române Unite cu Roma, greco – catolice. Proiectul de hotărâre de consiliu a fost iniţiat de primarul Tiberiu Iacob – Ridzi, care a subliniat că „Fără sfinţi, naţiunile se dezintegrează, pentru că nu mai au vizionari care să dea istoriei un sens mai înalt decât cel al supravieţuirii cunsumiste. Sfinţii sun măsura şi reperul vieşii de familie şi al vieţii sociale”. Iar Sfânta Varvara, care se sărbătoreşte an de an pe data de 4 decembrie, este considerată ocrotitoarea truditorilor din subteran. În plus, în data de 4 decembrie minerii îşi comemorează mereu ortacii trecuţi la cele veşnice în urma unor cumplite accidente produse în subteran.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie