Ştiri pe scurt

Sold pozitiv pentru economia hunedoreană

bani

Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, în decembrie 2014, din judeţul Hunedoara s-au exportat mărfuri de 46.523.000 de euro, cu 25.7% mai puţin decât în noiembrie anul trecut şi s-au importat produse de 46.408.000 de euro, Euro, cu 3.3% mai puţin decât în luna precedent, soldul fiind unul pozitiv, de +115.000 de euro. Per total, în judeţul nostru, anul trecut s-au exportat mărfuri în valoare de 697.425.000 de euro, cu 5.8% mai mult faţă de perioada corespunzătoare din 2013 şi s-au importat, în aceeaşi perioadă, mărfuri de 553.659.000 de euro, ceea ce înseamnă cu 10.8% mai mult. În consecinţă, soldul este de +143.766.000 de euro.

Minor revenit de bunăvoie la domiciliu

Vineri seara, la sediul Poliției Municipiului Petroșani s-a prezentat mama minorului în vârstă de 15 ani care plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de Luni, 20 aprilie 2015, femeia declarând că fiul său a revenit la domiciliu și că pe durata dispariției nu a fost victimizat în vreun fel și nici nu a comis fapte de natură penală sau contravențională. Minorul a plecat voluntar de la domiciliu în urma unei discuții în contradictoriu cu părinții, pe durata dispariției aflându-se pe raza municipiului Petroșani. Minorul a fost căutat de polițiști, fiind dat în urmărire națională și în consemn la frontiere.

Surprinşi în flagrant delict

Angajaţii Postului de Poliţie Șoimuș au fost sesizați de către administratorul unei societăţi comerciale din localitate despre faptul că trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 39 de ani, din comuna Vidra, judeţul Ilfov, au fost solicitați de către acesta să execute unele lucrări în curtea firmei sale, dar persoanele reclamate au fost surprinse în flagrant în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri, respectiv piese şi subansamble industriale. Prejudiciul, în valoare de 2.000 de lei, a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate, iar pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal.

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Autostrada Lugoj – Deva. Au început lucrările de reparații la Podul peste Mureș         Accident pe Calea Zarandului din Deva         Unde se vând brazi pe domeniul public în Deva         Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon” din municipiul Hunedoara și-a sărbătorit hramul         O nouă prelevare de organe a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva         Dotări noi la secția de Obstetrică – Ginecologie în spitalul din Hunedoara         Adrian David a fost numit administrator public al Devei         Renoir, poet al culorii         PRIMĂRIA DEVA. Banii pentru bursele elevilor au intrat în conturile școlilor         Cel mai bun an pentru Castelul Corvinilor         Tânăr condamnat după ce a jefuit un elev în Hunedoara         IULIU WINKLER: “Exodul creierelor, un fenomen care va afecta structural întreaga UE”         Carmen Hărău: “Pensiile speciale legiferate de PSD sunt o palmă dată celor care au muncit din greu!”         Tragedie pe DN 7, în apropiere de Deva: doi oameni au murit         Tineri prinși la furat         Razii în piețele Hunedoarei         Petarde confiscate de polițiști         RAR Hunedoara construiește un sediu nou în Parcul Industrial         ÎNVESTIREA NOULUI PREFECT. Vasilică Potecă: “Cei care respectă legea n-au de ce să se teamă”         Cât au cheltuit primăriile din județ pentru cadourile oferite copiilor de sărbători