Start în pas alergător la evenimentele din Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului: Crosul Cetăţii Regale a Haţegului

Pentru al doilea an consecutiv, voluntarii pentru Geoparc îi invită pe pasionaţii de alergare în natură, de toate vârstele, să participe la Crosul Cetăţii Regale a Haţegului.  Evenimentul se va desfăşura în perioada 22 – 23 aprilie 2016, pe traseul de acces  spre ruinele Cetăţii Regale a Haţegului, scopul său principal fiind acela de a atrage atenția, într-un mod pozitiv, asupra stării în care se află acest monument.

 

Faţă de ediţia precedentă, în acest an, crosul va cuprinde două probe distincte. MiniCrosul “Adaconi” va avea loc în data de 22 aprilie şi este adresat copiilor şi tinerilor cu vârste de până la 17 ani.  Pe 23 aprilie, se va desfăşura Crosul Cavalerilor “Geraico” adresat tinerilor de peste 17 ani şi adulţilor, fără limită de vârstă. Cele două probe se vor desfăşura pe mai multe categorii de vârstă, urmând să fie premiaţi câştigătorii clasaţi pe primele trei locuri, din fiecare categorie.

Concurenţii se pot înscrie la competiţie până pe data de 9 aprilie 2016, completând formularele disponibile online pe site-ul www.dragdehateg.org. Pe site pot afla detalii despre competiţie şi pot consulta regulamentul concursului. Informaţii despre competiţie sunt disponibile şi pe pagina de facebook: Crosul Cetăţii Regale a Haţegului.

`Mă bucur că am reuşit să ne ţinem promisiunea ca, de la an la an, să punem bazele unui eveniment sportiv cu tradiţie care ne îndeamnă să facem mişcare, să ne bucurăm de natură şi să descoperim fragmente din trecutul şi prezentul Ţării Haţegului.  Faţă de anul trecut, am făcut mici modificări ale traseului astfel încât participanţii să se bucure din plin de această experienţă. Am pregătit şi câteva surprize pe care le veţi afla dacă veţi participa la cros. Aşa că, nu mai staţi pe gânduri! Dacă iubiţi mişcarea, natura şi istoria, înscrieţi-vă cât mai repede în competiţie! Iar dacă nu  v-aţi propus să alergaţi, vă invităm în centrul oraşului, pentru a susţine participanţii pe ultima sută de metri”, afirmă Daniel Barboni, voluntar pentru Geoparc şi iniţiator al competiţiei.

Crosul Cetăţii Regale a Haţegului este primul eveniment de amploare desfăşurat în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti după declararea sa drept sit UNESCO, în noiembrie 2015. Crosul Cetăţii Regale a Haţegului dă startul evenimentelor educaţionale, culturale şi artistice care se vor desfăşura şi  în acest an pe teritoriul Geoparcului, singurul din România cu statut de membru al Reţelei Europene şi  Reţelei Globale a Geoparcurilor. (foto din ediția 2015: Larisa Duță)

Evenimentul este organizat de Voluntarii pentru Geoparc prin Asociaţia Drag de Haţeg, în colaborare cu Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti şi este sprijinit de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu Haţeg, Asociaţia Centrul de Resurse pentru Acțiune Locală, Asociația TIOS, Destinația de Ecoturism Țara Hațegului-Retezat şi Primăria oraşului Haţeg.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Un atelier de prelucrare a lemnului a fost mistuit de un incendiu         Carmen Hărău: ”Se ieftinește combustibilul și se renunță la supra-impozitarea muncii part-time!”         Razie la transportatorii de lemne         Cetatea Devei a primit peste 173.000 de turiști în 2019. Iarna rămâne „sezonul mort” pentru fortul medieval         CAD MINCIUNILE TALIBANILOR DE MEDIU Procurorii nevoiţi să admită: La Râul Alb, violenţele au izbucnit după tentativa de omor         Pădurar anchetat penal pentru transport ilegal de lemne         Primăria Hunedoara a mărit pragul de acordare a facilităților la transportul în comun         Un nou teren de sport, la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara”         Și-a luat soarta în mâini. Un localnic a reparat singur un drum judeţean, cu roaba şi lopata         ADMINISTRAŢIE. Primarul Devei, tot mai implicat în problemele Termocentralei Mintia         EXPERTIZA IPTANA: Toate „defectele” Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva         De Ziua Naţională la mormântul lui Avram Iancu         PE EȘICHIER. “Cupa 1 Decembrie” la şah de la Deva         Patinoarul de la Deva se deschide marţi, 3 decembrie 2019         Accident pe DN 66: trei mașini s-au ciocnit, doi oameni sunt răniți         Accident mortal pe DN 66, în apropiere de Hațeg. Un polițist local din Deva a murit         Procesul retrocedării controversate a Retezatului împins în 2020         Accident soldat cu doi răniți în Defileul Jiului         LA UN PAS DE TRAGEDIE. Copil de 5 ani, rănit într-un accident produs de un pensionar`         Bărbat electrocutat pe calea ferată, la Orăștie