Şoimuşenii au petrecut tot weekendul la „Zilele comunei”

Trei zile cu muzică, joc şi voie bună în campingul din Şoimuş.

Localnicii au sărbătorit, de vineri până duminică, „Zilele Şoimuşului”, cu invitaţi din ţară şi din străinătate

Zilele Şoimului” nu s-au abătut de la tiparul manifestărilor de gen organizate în judeţ. Din peisajul celei de-a IV-a ediţii a evenimentului n-a lipsit muzica pentru toate gusturile, mititeii, berea, tarabele cu suvenire şi parcul de distracţii pentru copii.

Sărbătoarea a durat trei zile şi a adunat sute de localnici, şi nu numai, la campingul din comună. Edilii localităţii au folosit acest prilej pentru a premia veteranii de război, familiile care au sărbătorit „nunta de aur”, dar şi elevii olimpici şi sportivii cu rezultate de top.

Zilele Şoimuşului” au debutat vineri seara, cu muzică sârbească. Pe scenă au urcat membrii Ansamblului Folcloric „Zdrenjanin” din Serbia, urmaţi de Zenu Tămaş, Andreea Bogdan, Nek & Claudia şi Denisa.

Sâmbătă, melodiile Alexandrei Ungureanu şi ale trupeiCrush au reuşit să adune sute de oameni în faţa scenei amplasată în campingul din Şoimuş.

 

Premii pentru veterani, elevi şi sportivi

Cea de-a treia zi a manifestărilor a început cu premierea veteranilor de război. Opt şoimuşeni au primit din partea Primăriei şi a Consiliului Local câte un CEC în valoare de 100 de lei, diplome, flori şi şampanie, în amintirea faptelor de vitejie din al Doilea Război Mondial. Premiile au fost înmânate de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Tiberiu Balint.

Câte un CEC în valoare de 500 de lei – înmânat de primarul Mihai Gabriel Irimie – au primit şi 15 familii care au împlinit, anul acesta, 50 de ani de căsnicie.

Edilii Şoimuşului au premiat şi elevii de nota 10 – cu CEC-uri în valoare de 100 de lei, dar şi olimpicii – cu CEC-uri în valoare de 500 de lei. N-au fost uitaţi nici sportivii. Primăria şi Consiliul Local Şoimuş au oferit CEC-uri în valoare de 600 de lei echipelor de fotbal feminin şi de handbal masculin situate pe locurile 1 şi 3 în clasamentul judeţean.

 

Parc de distracţii pentru copii

Distracţia şi voia bună au continuat la campingul din Şoimuş cu folclorul, care a amintit de o autentică sărbătoare românească. Printre invitaţi s-au numărat Ansamblurile „Mureşana” din Brănişca, „Izvorul Mureşului” din Căinelu de Jos, „Mureşul” din Ilia, „Mugurii Şoimuşului”, „Leleşana” din Lelese, „Şoimuşiana”, şi interpreţii Alexia şi Denisa Magda, Ancuţa Szelniyan, Traian Mane, Gelu Rovinaru, Bianca Munteanu, Giulia Hui, Ovidiu Pâs, Ovidiu Peica, Geanina Gavrilă, Teodora Iuga, Ovidiu Nechita, Bogdan Toma şi Andreea Voica. Muzica populară a fost pe placul spectatorilor care au jucat în faţa scenei pe melodiile preferate.

Şi copiii au avut parte de distracţie, într-un parc amenajat special pentru ei. Unii au preferat plimbările cu trenuleţul vesel, iar alţii – cu maşinuţele electrice. Cei mai curajoşi s-au încumetat să facă sărituri şi mişcări acrobatice până la 8 metri înălţime pe salteaua elastică, în timp ce părinţii ori bunicii cu care au venit la sărbătoare au ciocnit un pahar de bere şi au gustat din micii care sfârâiau pe grătare.

Şoimuşenii au petrecut pe cinste până la miezul nopţii, iar sărbătoarea s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.

 

……………………………………………………………………………………

Ca de fiecare dată, oamenii din comuna Şoimuş ştiu să şi muncească, ştiu să şi petreacă. Sărbătoarea a fost la a IV-a ediţie şi am avut invitaţi de seamă – naţionali, internaţionali, dar şi locali”

Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Şoimuş

 

……………………………………………………………………………………..

Veteranii de război premiaţi

1. Nicolae Stega

2. Aron Popa

3. Andronic Jula

4. Partenie Resiga

5. Aron Gabor

6. Gheorghe Minţ

7. Gheorghe şi Anghelina Ţepeş

 

………………………………………………………………………………………..

Familiile premiate pentru împlinirea a 50 de ani de căsnicie

1. Ileana şi Vichente Dubar

2. Cornelia şi Roman Rus

3. Carolina şi Neagu Popa

4. Viorica şi Aurel Goia

5. Maria şi Cornel Maier

6. Sabina şi Gheorghe Sânziană

7. Silvia şi Nicolae Fluieraş

8. Floarea şi Avram Nicoară

9. Graţiela şi Cornel Cornea

20. Sofia şi Bucur Boriţă

11. Maria şi Nicolae Ciutină

12. Ioan şi Minodora Păcurar

13. Viorel şi Minadora Iosivuţ

14. Iosif şi Elena Vasiu

15. Rusalina şi Aron Henţ

………………………………………………………………………………………

Elevii premiaţi pentru rezultatele la învăţătură şi la olimpiadele şcolare

1. Raluca Jula (clasa a VIII-a, media generală 10 în anul şcolar 2013-2014 şi Premiul II la olimpiada de Limba şi Literatura Română)

2. Cosmin Alexandru Deac (clasa a VIII-a, media generală 10 în anul şcolar 2013-2014)

3. Alexandru Florin Borza (clasa a VIII-a, Premiul I la olimpiada de Limba şi Literatura Română)

4. Cosmina Oprea (clasa a V-a, Premiul III la olimpiada de Limba şi Literatura Română)

5. Lorena Lipan (clasa a VI-a, Premiul III la Arte Plastice – olimpiada naţională)

6. Mircea Lugojan (Premiul I la olimpiada de pian de la Sighetu Marmaţiei)

 

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

douăzeci + 5 =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
27 de noi cazuri de Covid 19 în județul Hunedoara, într-o singură zi         Când vom vedea rapoartele anuale de activitate ale aleșilor locali din Orăștie?         Microhidrocentrală plănuită pe barajul lacului de acumulare Poiana Ruscă         Cum ar trebui gândită, denumită și predată educatia sexuală în scoli         Constructori acuzați că au decontat ilegal lucrări finanțate de UE în Lupeni și Băile Herculane         Doi bărbați sunt cercetați pentru braconaj, după ce au fost prinși noaptea la vânătoare         O mocăniță pentru județul Hunedoara         L-ați văzut?         ISTORII HUNEDORENE. Dealul Cetății Deva în administrarea Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara         Oamenii din Sântandrei au ajuns la capătul răbdării, din cauza penelor de curent         ACCIDENT. Mașină lovită de tren la trecerea peste calea ferată, din halta Geoagiu         Accident grav, cu șapte răniți, produs de un șofer teribilist de 23 de ani         Accident produs de un șofer de 82 de ani         Hoț capturat de polițiști         Traseul spre Lacul Zănoaga în atenția Salvamont Hunedoara         Psaltire din 1751 restaurată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane – Deva         Bilanțul pagubelor materiale produse de inundații în județul Hunedoara         Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate         Accident grav pe șoseaua Hațeg – Petroșani, produs de o tânără de 18 ani. Motociclist în stare gravă la spital         Astăzi începe campania de dezinsecție terestră la Deva!