Soarta cimitirului din Hațeg a fost decisă de magistrați

Din anul 2006, aproape jumătate din suprafaţa cimitirului oraşului Haţeg a făcut obiectul unui litigiu. Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Lugoj a solicitat retrocedarea a aproape 3.000 de metri pătraţi.

Documentele au ajuns la Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Hunedoara, care şi-a declinat competenţa către Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, din Haţeg. Solicitarea a fost respinsă de Comislia Locală, care a apreciat-o ca fiind tardivă.

În 2015, Episcopia Greco Catolică s-a adresat instanţei, reclamând deciziile luate de cele două comisii. Magistraţii Judecătoriei Haţeg au decis în toamna anului 2016, obligarea Comisiilor la eliberarea titlului de proprietate şi punerea în posesie a reclamantei, asupra parcelei din cimitir. Zilele trecute a fost soluţionat, prin sentinţă definitivă, apelul declarat de comisiile locală şi judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Tribunalul Hunedoara a respins pretenţiile Episcopiei Greco – Catolice.

„Terenul obiect al litigiului are categoria de folosinţă cimitir, în suprafaţă tabulară de 5.924 mp, în coproprietatea Bisericii Romano – Catolice în cota de ½ părţi sub A1 şi a Bisericii Greco – Catolice în cotă de ½ parte sub A2, încă din anul 1906. Terenul în litigiu nu este individualizat în teren, ci este parte din terenul pe care este amplasat în prezent Cimitirul Orăşenesc Haţeg, situat în Haţeg. Cimitirul cuprinde morminte ale defuncţilor oraşului Haţeg, indiferent de religie, nefiind o ordine de grupare a acestora pe confesiuni religioase, astfel că mormintele sunt amplasate aleatoriu în aria cimitirului. În prezent terenul pe care se află Cimitirul Haţeg este administrat în întregime de către Unitatea Administrativ Teritorială Haţeg, fiind inventariat în domeniul public. (…) Cererea reclamantei este una vădit nefondată, prin raportare la obiectul acţiunii şi la cadrul procesual pasiv stabilit, cu atât mai mult cu cât, deşi solicită reconstituirea în natură a dreptului de proprietate privată asupra unei cote părţi ideale de ½ din terenul în litigiu cu destinaţie de cimitir, pretinde că acest lucru s-ar putea realiza fără a i se atribui în natură şi lucrările funerare supraterane sau subterane, care sunt proprietatea persoanelor fizice de confesiuni diferite care au edificat locurile de veci”, se arată în motivarea instanţei.

Comentarii FB

comentarii




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

opt + șapte =

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!
ACTUALITATE
Accident grav pe șoseaua Hațeg – Caransebeș         CJ Hunedoara: „Primăria Șoimuș este obligată să asigure un trafic sigur pe drumurile județene aflate în administrare temporară”         Masivul Parâng. Șantierul drumului județean 709F inspectat de reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara         LA TRÂNTĂ CU COVID 19. Luptătorii deveni așteaptă reluarea competițiilor         Accident mortal. Scene de groază pe șoseaua Hunedoara – Deva         Mii de puieți de păstrăv eliberați în apele Retezatului         Locurile din Parcul Național Retezat unde camparea este permisă         Cum este căutat tânărul dispărut în apele Lacului Cinciș         Jandarmii montani au fost chemați în ajutorul unor turiști înspăimântați de urs         Tânără din Germania rătăcită pe crestele Retezatului         Autostrada Lugoj – Deva. Cum rezistă „Dealul Liliecilor” la un an de la finalizarea lucrărilor         A doua zi de căutări a tânărului înghițit de apele Lacului Cinciș         Accident rutier la Sântandrei, pe DN 7         Patron din Hunedoara ridicat de Poliție, după ce s-a opus controalelor în complexul său de pe Lacul Cinciș         Copil de un an rănit într-un accident rutier pe DN 7, la intrare în Deva         Accident pe calea ferată: autoturism lovit de tren         Tânăr căutat după ce ar fi dispărut în apele Lacului Cinciș         Taxele de studii pentru învățământul de stat nu vor opri tinerii absolvenți să plece din România         Primarul Marcel Goia, diagnosticat cu noul coronavirus         Mircea Moloț: „Hunedoara trebuie să meargă mai departe!”